Analiză. Harta șantierelor HoReCa și agrement, pe final de an. Câte proiecte sunt în lucru și care sunt cele mai active zone?

santier sala polivalenta constanta Foto: Sala Polivalenta Constanta

Peste 570 de proiecte HoReCa și de agrement se aflau în diverse stadii de dezvoltare în luna noiembrie, conform datelor consultanților de la IBC Focus, care monitorizează șantiere la nivel național. Doar 120 sunt însă în construcție. Cele mai multe astfel de investiții sunt în Bihor și Constanța.

Potrivit datelor analizate cu ajutorul platformei VICTA.ro, în luna noiembrie au fost monitorizate 573 proiecte din domeniul Hotel & Relaxare la nivel național. Cumulat, acestea ocupă o suprafață de 3,52 milioane mp, iar valoarea investițiilor atinge suma estimată de 9,63 miliarde de lei, arată datele publicate pe platforma proprie, Hotelinvest.ro.

În topul județelor cu cele mai multe astfel de investiții se poziționează Bihor (61 proiecte) ,Constanța (47 proiecte) și Cluj (38 de proiecte).

 

 

Conform VICTA.ro, au fost identificate 187 proiecte de tip agrement (sală de sport, club, carting, distracție), 128 de tip agrement (ștrand, piscină, locuri de joacă), 95 proiecte de tip Food & Drinks, 238 spații de cazare, 19 centre de relaxare, 27 muzee, teatre, galerii, 29 proiecte de tip Entertainment, 7 Expoziții și Conferințe și 2 Zoo.

Mai multe de 55% dintre proiectele analizate au finanțare privată. Mai exact, au fost identificate 316 investiții private, 212 publice și 45 cu finanțare public-privată.

În ultima lună au fost monitorizate 13 proiecte în stadiul de intenție, 106 în proiectare, 213 în autorizare, 66 înainte de execuție, 120 în construcție, 31 în stadiul de amenajare, 21 finalizate, 2 în stadiul de demolare și 1 în licitație.

Printre șantierele pe care se lucrează se numără o mică pensiune turistică, de doar opt camere, în Bistrița Năsăud, sala polivalentă de 5000 de locuri din Constanța și un aparthotel, cu 160 de apartamente, tot în Constanța.

Câți turiști străini au venit în România anul acesta?

În primele nouă luni ale anului, 615.400 de turiști străini au fot cazaţi în structurile de cazare turistică colective din țară, iar cheltuielile acestora au ajuns la 1,43 miliarde de lei, arată datele publicate azi de Institutul Național de Statistică.

Călătoriile pentru afaceri (inclusiv participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 51,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiți în România în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2021, cheltuielile acestora reprezentând 55,3% din totalul cheltuielilor.

Foto: Sala Polivalenta Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *