ANALIZĂ Economedia: Frenezie de investitori polonezi în România: 2023, anul cu cel mai mare număr de tranzacții, din 2018 până în prezent / Numărul companiilor poloneze a crescut cu aproape 37% în ultimii 4 ani

Harta Romania UE Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Anul 2023 a fost cel mai activ an pentru fuziuni și achiziții (M&A) poloneze din România, din 2018 și până în prezent, ca număr de tranzacții, arată datele obținute de Economedia. Din 2018 au existat 32 de tranzacții de fuziuni și achiziții în care au fost implicate astfel de companii, dintre care opt tranzacții au avut loc în 2023 (2022: 6 tranzacții). Numărul companiilor cu capital polonez a crescut cu aproape 37% în ultimii 4 ani, însă capitalul social subscris s-a diminuat din 2019, potrivit datelor de la Registrul Comerțului (ONRC) analizate de Economedia.

În ceea ce privește valoarea tranzacțiilor, consultanții din piață transmit că doar una dintre tranzacțiile de intrare din Polonia în 2023 a avut valoarea sa dezvăluită, și anume achiziția de către Polenergia a portofoliului de parcuri eoliene al Naxxar Renewable Energy din Tulcea pentru 3,5 milioane de euro.

„Din experiența noastră, unii investitori polonezi văd asemănări între dezvoltarea economică a României și cea a Poloniei de acum 10 ani. Având în vedere creșterea fenomenală înregistrată de Polonia în ultimul deceniu, nu este surprinzător faptul că investitorii caută în afara granițelor proprii oportunități de a genera randamente mai mari la un cost absolut mai mic al investiției. Investițiile din anul 2022 au fost foarte concentrate în cinci orașe, care au atras 71% din totalul proiectelor. București (35%) a rămas destinația preferată de investitori, urmat de Iași (13), Cluj-Napoca (12%), Timișoara (7%) și Brașov (4%). Investițiile în patru dintre aceste orașe au fost, de asemenea, foarte concentrate într-un singur sector, software și servicii IT: 63% în Cluj-Napoca, 60% în Timișoara, 48% în București și 33% în Iași”, au declarat pentru Economedia Peter Latos, EY Romania Strategy and Transactions Leader și Iulia Bratu, Partner, Strategy and Transactions, Head of Lead Advisory, EY Romania.

Anul trecut o serie de companii poloneze au intrat pe piața din România, printre care retailerul alimentar Zabka, retailerul de fashion Wittchen, fintech-ul Kontomatik, PKO Bank Polski, cea mai mare bancă din Polonia sau Polenergia, cel mai mare grup privat de energie din Polonia.

În România activează deja o serie de companii mari din Polonia, în diverse sectoare: retail (LPP, Pepco), materiale de construcții și articole sanitare ( Selena Group, Cersanit), imobiliare (GTC, Scalier), logistică (Raben Group, Rohlig), industria auto (Inter Cars), industria alimentară (Maspex) etc.

România va fi în continuare în vizorul companiilor poloneze datorită evoluției economiei, dar și a oportunităților variate, precum și a poveștilor de succes înregistrate de alți jucători internaționali prezenți deja pe piață, transmit pentru Economedia consultanții de la Cushman & Wakefield Echinox.

„Investitorii din Uniunea Europeană, în special, ar putea continua să arate un interes crescut, având în vedere legăturile economice și comerciale strânse dintre România și celelalte state membre UE. Ne-am aștepta să vedem un interes continuu din partea investitorilor polonezi în 2024 și, potențial, un nivel mai mare de interes din partea fondurilor de Private Equity care stau pe un dry-powder (capital neinvestit) considerabil și care au investit constant în România în ultimii ani”, transmite Andrei Brinzea, partner land & industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Producția, energie și tehnologia, sectoare cheie pentru investițiile poloneze în țara noastră

În 2024, consultanții și experții din industrie consideră că investitorii se vor concentra pe o serie de sectoare cheie: produse de consum și comerț cu amănuntul, energie, producție tehnologie, precum și retail.

Investițiile în infrastructură, de transport, energie, telecomunicații – pot atrage un interes crescut, acestea pot contribui la dezvoltarea economică și pot oferi oportunități de investiții pe termen lung, spun reprezentanții Cushman. De asemenea, digitalizarea și modul de lucru hybrid vor continua să modeleze mediul de business, iar instabilitatea politică, inconsistența și incoerența deciziilor economice, pot afecta percepția investitorilor.

„În ultima perioadă au intrat în România mulți retaileri polonezi. România este atractivă deoarece reprezintă a doua piață din regiune ca populație și este totodată caracterizată de o economie de consum puternică, iar veniturile populației sunt în creștere. În plus, România poate fi utilizată cu ușurință pentru înființarea unor centre regionale de distribuție, care să permită și expansiunea în țările vecine, precum Grecia, Bulgaria, Republica Moldova și spațiul ex-Iugoslav”, a declarat Viorel Opait, regional business development director Io Parteners.

Bucureștiul și orasele mari, regionale, sunt în general în centrul atenției pentru investiții străine, datorită infrastructurii dezvoltate, accesului la resurse umane calificate și facilităților care pot fi obtinute pentru proiecte care generează noi locuri de muncă, potrivit consultanților Cushamn. „Un element important este de asemenea și nivelul de dezvoltare al zonelor din punct de vedere imobiliar, respectiv disponibilitatea unui spații de birouri și industriale moderne, care pot acomoda noi business-uri”.

Numărul companiilor cu capital polonez a crescut cu aproape 37% în ultimii 4 ani, însă capitalul social subscris s-a diminuat din 2019

Se poate observa o creștere a interesului companiilor poloneze în România în ultimii ani. În comparație, la sfârșitul lui 2022 erau 1.509 societăți cu capital polonez în România, iar la sfârșitul lui 2019 erau doar 1.187, o creștere de aproape 37% a numărului de companii cu capital polonez în ultimii 4 ani.

În același timp, însă, capitalul social subscris al companiilor poloneze în România s-a diminuat în 2023 față de  2019, înainte de pandemia de COVID-19, de la 424 milioane euro în 2019 la 334 milioane euro în 2023.

Polonia s-a clasat pe locul 6 în topul țărilor care investesc în România pentru 2023, potrivit datelor publice de la ONRC. În ceea ce privește stocurile globale de investiții străine directe (ISD), Polonia s-a clasat pe locul 15 în 2022, conform datelor BNR.

Datele de Oficiul Național al Registrului Comerțului arată că în 2023 funcționau în România 1.643 de firme cu capital polonez, reprezentând 0,65% din numărul total de societăți cu participare străină din România, însumând un capital social subscris de 334 milioane euro. Astfel că Polonia se află pe locul 19 în topul celor mai mari investitori străini din România.

Totuși, deși investitorii sunt interesați de România, în 2023 volumul investițiilor străine directe se situează sub nivelul record din 2022 de peste 10 miliarde de euro (potrivit datelor BNR, în primele 11 luni, investițiile străine directe au totalizat 6,3 miliarde de euro vs 9,5 miliarde de euro in 2022).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: