ANALIZĂ Embargoul UE asupra petrolului rusesc: Vor avea noile sancțiuni un impact real, negativ, asupra afacerilor petroliere din Rusia sau vor duce doar la prețuri mai mari?

petrol Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană a anunțat că a ajuns la un acord privind embargoul asupra petrolului rusesc. Încă o dată, măsurile convenite par a fi un „embargo pe hârtie”, care nu afectează disponibilitatea materiei prime, dar sporește incertitudinea și alimentează creșterea prețurilor pe piața petrolului, arată o analiză realizată de casa de brokeraj XTB.

Vor avea noile acțiuni ale UE un impact real, negativ, asupra afacerilor petroliere din Rusia? Sau va duce doar la prețuri mai mari?

Al șaselea pachet de sancțiuni

Membrii Uniunii Europene au anunțat că au convenit să impună un embargo asupra petrolului rusesc.

Cu toate acestea, va fi doar un embargo parțial, deoarece nu va afecta petrolul rusesc importat prin conducte.

Fluxurile de petrol rusesc către UE prin conducte s-au ridicat la aproximativ 750 de mii de barili pe zi în 2021, în timp ce puțin peste 1,5 milioane de barili pe zi au fost transportați pe mare.

Al șaselea pachet de sancțiuni din partea UE va interzice, teoretic, aproximativ două treimi din importurile de petrol rusești.

Pachetul de sancțiuni anterior presupunea că UE va renunța la petrol și derivatele petroliere rusești la sfârșitul acestui an sau la începutul următorului. Acum este de așteptat ca acest proces să se accelereze.

Totuși, trebuie menționat că petrolul rusesc va continua să curgă în Europa prin conducte.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a declarat că până la 90% din toate importurile de petrol rusesc vor înceta până la sfârșitul acestui an.

Restul de 10% vor curge prin conducte către Slovacia, Republica Cehă și Ungaria, precum și către Ungaria și România pe cale maritimă, datorită „scutirilor” convenite.

Cu toate acestea, țări precum Polonia sau Germania vor putea în continuare să importe petrol rusesc prin conducta Druzhba, care ar putea transporta până la 1 milion de barili pe zi.

Sunt sancțiunile și embargoul eficiente?

Pe lângă embargoul pe petrol, cel de-al șaselea pachet de sancțiuni UE va include și alte sancțiuni asupra băncilor și persoanelor fizice.

Totuși, exporturile de mărfuri energetice reprezintă un aspect cheie pentru Rusia, în special exporturile de petrol.

Chiar dacă unele țări și companii au decis să se autosancționeze și să se îndepărteze de mărfurile energetice rusești, excedentul de cont curent al Rusiei a explodat la niveluri record, în principal din cauza prețului ridicat al petrolului și a ratei de schimb USDRUB artificial scăzut.

Rusia trimite cantități record de țiței în India și China. Veniturile sunt, de asemenea, record, chiar dacă țițeiul vândut în Asia este adesea vândut la 30 de dolari pe baril. Desigur, aceste date includ și exporturile către UE, deoarece acestea nu au fost încă oprite. Excedentul de cont curent al Rusiei în Q1 2022 a ajuns la 58,2 miliarde de dolari! Sursa: Bloomberg, Zerohedge

De asemenea, trebuie menționat că embargoul poate fi doar parțial eficient.

Aruncând o privire la datele de urmărire a tancurilor, putem observa că exporturile rusești către „destinații necunoscute” au crescut vertiginos în aprilie, comparativ cu martie.

Acest lucru poate crește și mai mult sub noul embargo, deoarece unele țări ar putea încerca să-l ocolească.

Petrolul rusesc este expediat către „destinații necunoscute” din Europa, indicând „exporturi ascunse”. Este posibil ca numărul transporturilor de acest fel să crească după intrarea în vigoare a embargoului. Sursa: Twitter, TankerTrackers.com

Rămâne multă incertitudine

UE s-a grăbit să anunțe că s-a ajuns la un acord, dar multe detalii tehnice rămân necunoscute și nehotărâte.

În primul rând, încă nu se știe cât vor dura scutirile.

În plus, deși Polonia și Germania au spus că intenționează să reducă la zero importurile de petrol rusesc, rămâne nesigur dacă o vor face, deoarece li se va permite în continuare să-l importe prin conducte.

Mai mult, este încă incert dacă vor fi implementate măsuri pentru a interzice transporturile de petrol rusesc către țări din afara UE.

Aproximativ 1/4 din toate tancurile sunt înmatriculate în Grecia. UE dorește să interzică asigurarea petrolierelor cu țiței rusești, dar Grecia și alte țări vor „exceptări” în acest caz.

Este petrolul deja supraevaluat?

În ciuda unei situații tensionate, piața petrolului este mai mult sau mai puțin echilibrată.

Un volum ridicat de petrol rusesc este încă transportat în Europa, iar importurile din Orientul Mijlociu, în special Emiratele Arabe Unite sau Arabia Saudită, sunt, de asemenea, în creștere.

Cei mai mari producători OPEC dețin capacitate neutilizată din cauza cererii mai scăzute din Asia, unde este expediată o cantitate tot mai mare de petrol rusesc.

Mai mult decât atât, embargoul UE pentru petrol a fost deja stabilit de ceva timp, prin urmare există riscul unor profituri pe măsură ce riscul se materializează.

Backwardation (prețuri spot mai mari decât prețul forward) pe piața Brent a depășit 4 dolari pe baril pentru contractul curent și cel de luna următoare. Astfel de situații extreme au fost de scurtă durată în trecut, ceea ce sugerează că petrolul ar putea fi supracumpărat acum. Sursa: Bloomberg
Un astfel de fenomen puternic de backwardation indică o cerere foarte mare pe termen scurt pe piața petrolului. De aceea, continuarea câștigurilor pe termen scurt nu poate fi exclusă. Cea mai apropiată zonă de rezistență de pe piața Brent poate fi găsită în zona 123-125 USD și acesta este un loc în care poate apărea o reacție pe partea ofertei. Este posibil ca prețurile să scadă pe o perioadă lungă de luni, dar pot rămâne în intervalul 100-110 USD. Sursa: xStation5

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: