Analiza anului imobiliar: Creșterea prețurilor a intrat într-o etapă de decelerare/ „În 2023, vom vedea ajustări de prețuri și corecții”

Bucuresti, panorama, blocuri, apartamente, locuinte Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Pe parcursul anului trecut, suma medie solicitată pentru o locuință a crescut de la 1.593 la 1.682 de euro pe metru pătrat util, arată analiza anuală a Imobiliare.ro. Creșterea prețurilor a intrat, astfel, într-o etapă de decelerare, ritmul fiind inferior celui înregistrat în 2021. Pentru primul semestru al anului, se estimează stabilizarea costurilor de construcție, iar prețurile locuințelor ar urma să se ajusteze în funcție de acest factor.

Imobiliare.ro

„Anul 2022 a fost caracterizat de multă incertitudine – pe de-o parte panica generată de conflictul din țara vecină, apoi creșterea costului de construcție pentru a culmina cu inflația fără precedent și creșterea costului de finanțare. Totuși, piața rezidențială și-a urmat cursul, numărul tranzacțiilor a fost unul semnificativ, iar prețurile au continuat să crească. Totodată, ne așteptăm la un prim semestru din anul 2023 mult mai calm, în care costurile de construcție se stabilizează, iar prețurile locuințelor se ajustează în funcție de acest factor”, explică Daniel Crainic, directorul de marketing Imobiliare.ro.

“Cererea va fi influențată de costul ridicat al finanțării, însă și oferta va fi mai mică, mulți dezvoltatori amânând noi etape de dezvoltare până la stabilizarea situației economice, astfel încât echilibrul dintre cerere și ofertă se va menține, dar pe o piață contractată. Vom vedea ajustări de prețuri, corecții pe segmentele mass-market care depind de creditare, în egală măsură în care vom vedea și creșteri de prețuri pe segmentele premium care atrag în continuare investitori”, menționează Daniel Crainic.

 

Ritmul anual de creștere al prețurilor locuințelor de vânzare din marile centre regionale

Pe parcursul anului 2022, prețurile pentru o locuință situată în București au crescut cu 5%, de la 1.620 la 1.704 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, în anul 2021, prețurile locuințelor de vânzare din București au înregistrat o creștere de 14%. Piața rezidențială veche din acest centru regional a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 1%, comparativ cu 16% în anul anterior. Similar, pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o creștere de 7% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere mai alertă și anume, de 17%.

Pe de altă parte, în Brașov, prețurile au crescut într-un ritm alert în anul 2022, de la 1.459 de euro la 1.623 euro pe metru pătrat util. Astfel, s-a înregistrat o creștere de 11%, în comparație cu 18% în anul 2021. Piața rezidențială veche a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 8%, comparativ cu 16% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o creștere de 19% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere de 17%.

Cluj-Napoca a consemnat o majorare de 14%  a prețului mediu solicitat pe segmentul locuințelor în 2022, de la 2.105 la 2.410 euro pe metru pătrat util. În ceea ce privește piața rezidențială veche, aceasta a evoluat într-un ritm mai lent în anul 2022, ea consemnând o creștere de 10%, comparativ cu 18% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 23% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere mai lentă și anume, de 11%.

În Timișoara, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat un avans de 6% în anul 2022, comparativ cu 7% în anul 2021. Astfel, prețul mediu pe metru pătrat util a crescut de la 1.378 de euro la 1.454 euro. Piața rezidențială veche din acest centru regional a evoluat ușor în anul 2022, înregistrând astfel o creștere de 4%, comparativ cu 5% în anul anterior. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 10% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere cu 11%.

În plus, în Constanța, ritmul de creștere a fost mai lent în anul 2022, înregistrându-se o creștere procentuală de doar 2%, comparativ cu 14% în 2021, prețul mediu pe metru pătrat util ajungând la 1.431 de euro (de la 1.408 euro). În piața rezidențială veche se observă o scădere de 1% în anul 2022 și o creștere de 11% în anul 2021. Pe piața nouă, ritmul de creștere al prețurilor a înregistrat o evoluție de 4% în anul 2022, în timp ce în 2021 a consemnat o creștere cu 17%.

Cererea de locuințe din marile orașe a înregistrat un declin semnificativ față de anul anterior

În anul 2022, cererea de locuințe din marile orașe a înregistrat un declin semnificativ față de anul anterior, ajungând la 317.000 de potențiali cumpărători (față de 419.000 în 2021). Numărul de tranzacții imobiliare la nivel național a crescut ușor: 640.000 de tranzacții în 2022, față 624.000 de tranzacții în anul 2021. Conform datelor prelucrate de Imobiliare.ro, 49% dintre tranzacțiile imobiliare naționale au loc în București. Datele ANCPI se referă însă la un spectru mai larg de tranzacții – apartamente, terenuri și case.

Cei care doresc să achiziționeze o proprietate au avut înregistrat același nivel de interes în 2022, comparativ cu anul anterior, atunci când vine vorba de încheierea tranzacțiilor: perioada medie de vânzare a scăzut ușor în marile orașe, de la 53 la 52 de zile pe segmentul apartamentelor și, respectiv, de la 110 la 106 de zile, pe cel al caselor și vilelor, arată analiza Imobiliare.ro.

În ceea ce privește noile achiziții, volumul creditelor pentru locuințe acordate populației la nivel național s-a majorat cu aproximativ 7.3% în decurs de un an; acest indicator s-a cifrat, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), la 105.9 miliarde de lei în octombrie 2022, față de 98.7 miliarde de lei în octombrie 2021.

Oferta de locuințe vechi disponibile spre vânzare s-a aflat într-o ușoară scădere în anul 2022. Astfel, în marile orașe din România au fost scoase la vânzare circa 31.500 de apartamente și case vechi, în scădere de la 37.300 în anul 2021. Pe piața veche au existat mai puține proprietăți rezidențiale disponibile spre închiriere: numărul acestora din urmă a scăzut cu circa 15,7% pe parcursul lui 2022, anume de la 60.000 de oferte în 2021, la 50.600.

Șantiere și proiecte. A scăzut numărul de autorizații de construire

Potrivit datelor INS, numărul locuințelor finalizate până în luna septembrie a anului 2022 a ajuns la 52.800, la nivel național, în creștere de la 49.600 de unități locative livrate în aceeași perioadă din anul 2021. În ceea ce privește evoluția numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale la nivel național, în perioada ianuarie – octombrie 2022 au fost emise 37.800 de autorizații, comparativ cu 43.400 autorizații în anul 2021.

Pe parcursul anului trecut, la nivel național se aflau în diverse stadii de dezvoltare – de la proiectare la amenajare și recent finalizate – peste 31.000 de șantiere, cu o valoare estimată la peste 400 de miliarde de lei, arată datele centralizare pentru Economedia de compania de consultanță IBC Focus, care urmărește piața construcțiilor din România. Din total, 8841 au fost în construcție.

În 2022, echipa IBC Focus a monitorizat 31.297 de șantiere, cu o valoare estimată la peste 400 miliarde de lei și cu o suprafață totală estimată la 128 de milioane de mp.

Clădirile rezidențiale private domină statisticile atunci când indicatorul e numărul de proiecte active. Astfel, din totalul anului, 12.159 de șantiere vizau construcții rezidențiale private.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: