ANAF cere falimentul Romcab Târgu-Mureș

Romcab Sursa foto: Facebook

Producătorul de cabluri cu fibră optică Romcab Târgu-Mureş (simbol MCAB) a anunțat luni dimineață, pe bursă, că ANAF i-a cerut falimentul.

„Subscrisa ROMCAB S.A. (în reorganizare judiciară), emitem prezentul raport prin intermediul căruia aducem la cunoștința celor interesați faptul că la data de 02.09.2022 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș cererea de faliment formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală ANAF, Mureș. Precizăm că cererea formulată nu are încă termen de judecată stabilit și nu ne-a fost comunicată”, a transmis compania, într-un mesaj publicat la Bursa de Valori București.

La începutul anului, Romcab a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că acţionarul majoritar Sadalbari a achitat întreaga datorie asumată prin programul de plăţi al planului său de reorganizare.

Romcab a intrat în insolvenţă la propria cerere la începutul anului 2017 şi a revenit pe 4 martie 2021 la tranzacţionare la bursa locală, pe fondul confirmării planului de reorganizare depus şi asumat de administratorul special Zoltan Prosszer.

La începutul anului Valtecia Development, companie din Târgu-Mureş care are ca obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, a cerut din nou, pentru a cincea oară, intrarea în faliment a Romcab. “Pe fondul refuzului Valtecia Achiziţii de a acorda Romcab dreptul de preempţiune asupra imobilului situat în Tg. Mureş, str Voinicenilor 35, jud. Mureş, Valtecia Development devenind astfel proprietarul imobilului menţionat mai sus, au fost iniţiate demersuri litigioase între cele două entităţi”, arăta anunţul producătorului de cabluri cu fibră optică. Cererile anterioare ale Valtecia au fost soluţionate prin respingere de către instanţele de judecată sau au făcut obiectul unor renunţări din partea Valtecia.

Romcab este unul dintre cei mai activi producători de cabluri de joasă tensiune și operează două fabrici, una la Acăţari şi una în Târgu Mureş. Compania exportă 80% din producţia sa către pieţe precum Germania, Austria, Italia.

Compania a încheiat anul 2021 cu afaceri de 1,9 miliarde de lei (380 milioane euro), în creştere cu 114,7% faţă de anul precedent, şi o creştere de EBITDA de 6,05% faţă de rezultatul negativ raportat în 2020. Pentru 2022, Romcab și-a bugetat afaceri de 427 milioane de euro și 7 milioane euro profit brut. Însă compania a raportat, în primul semestru, venituri operaționale totale de 1,12 miliarde lei, în creștere cu 30%, și o pierdere de 86,2 milioane lei, față de un profit de 13,3 milioane lei, în perioada similară de anul trecut.

Romcab este controlată în proporţie de aproape 70,5% de Sadalbari SRL.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: