America ar putea aplica un nou plan masiv de relansare de 3.000 de miliarde de dolari. În vizor – infrastructura și schimbările climatice

Statuia Libertatii Foto: pixabay.com

Consilierii economici ai preşedintelui SUA se pregătesc să recomande cheltuieli suplimentare de până la 3.000 miliarde de dolari pentru un larg pachet de măsuri vizând în special stimularea economiei şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon, care ar include un uriaş plan de infrastructură, scrie presa americană, citată de Agerpres.

Potrivit cotidianului New York Times (NYT), care citează surse familiare cu problema, acest nou proiect de lege ar fi finanţat parţial prin creşterea impozitelor asupra companiilor şi celor mai bogate familii. Reuters vorbește de o anvelopă totală care ar putea ajunge la 4.000 de miliarde de dolari.

NYT scrie că propunerea urmează să fie prezentată în această săptămână de preşedintele democrat Joe Biden.

“După luni de dezbateri interne, consilierii lui Biden să-i prezinte săptămâna aceasta preşedintelui o propunere care recomandă ca agenda sa economică să fie împărţită în acte legislative separate, mai degrabă decât să încerce să treacă un pachet gigantic prin Congres, potrivit persoanelor având cunoştinţă despre proiect”, informează NYT.

Propunerea, asupra căreia principalii consilieri ai preşedintelui deliberează de săptămâni, va fi articulată în două părţi distincte, prima concentrându-se pe infrastructură şi energie curată şi a doua pe “priorităţile interne” cu accent pe principalele probleme economice, potrivit CNN, care citează persoane apropiate dosarului.

În cadrul acestui al doilea pachet se au în vedere grădinițe gratuite (numeroase școli publice nu primesc copii decât de la vârsta de 5 ani) sau un program național de concedii plătite.

În timpul campaniei sale, Joe Biden menţionase un plan multianual de 2.300 miliarde de dolari.

Democraţii şi republicanii au început deja negocierile din culise, dar republicanii se opun cu fermitate unui plan costisitor care ar adăuga datorii suplimentare Statelor Unite.

Săptămâna trecută, ei au început disputele verbale.

“Calul troian se va numi infrastructuri. Dar în acest cal troian se vor ascunde toate creşterile de impozite”, a declarat astfel liderul minorităţii republicane din Senat, Mitch McConnell.

“Îi suspectez că vor încerca să introducă totul în acest proiect de lege”, a continuat el în faţa jurnaliştilor.

Democraţii au lăsat să se înţeleagă că ar putea opta pentru o procedură care să le permită să se bazeze doar pe majoritatea lor simplă în Senat, la fel ca pentru planul de relansare, ocolind un posibil blocaj republican.

La rândul lor, companiile şi-au început activitatea de lobby. Astfel, o coaliţie formată din peste 140 de grupuri conduse de Camera de comerţ a SUA şi Bipartisan Policy Center a îndemnat recent parlamentarii să adopte un proiect de lege având scadenţa simbolică la 4 iulie, ziua sărbătorii naţionale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: