ALPLA investește 7,5 mil. euro în construcția unei fabrici de reciclare în Târgu Mureș

ALPLA, PET Sursa foto: ALPLA

Grupul ALPLA, activ în realizarea de soluții de ambalare și reciclare din plastic, construiește o fabrică de reciclare în Târgu Mureș. Suma totală investită în fabrică și în infrastructura aferentă se ridică la aproximativ 7,5 milioane euro, iar extinderea fabricii creează 15 noi locuri de muncă.

„Obiectivul nostru este să stabilim un ciclu de viață complet al ambalajului – de la sticlă la sticlă – în special în regiunile unde colectarea și reciclarea deșeurilor au potențial de dezvoltare. Asocierea noastră în acest joint-venture este un pas strategic și important în această direcție”, spune Günther Lehner, președintele ALPLA, responsabil pentru dezvoltarea departamentelor de Sustenabilitate și Economie Circulară.

În vederea dezvoltării fabricii, ALPLA alături de Ecohelp SRL și United Polymer Trading AG (Elveția) lansează operațiuni comune de reciclare a PET-urilor în România, investind în instalarea unei linii de extrudare pentru reciclarea sticlelor din plastic. Astfel, granulele provenite în urma procesului de reciclare vor fi utilizate pentru fabricarea de preforme și sticle noi, în vederea consolidării ciclului materialelor provenite din regiunea Europei Centrale și de Sud-Est. Ținta stabilită de cele trei companii este producția anuală a 15.000 de tone de PET reciclat post-consum, de calitate alimentară (rPET).

Bunele practici legate de sustenabilitate și noile directive obligă piața să facă îmbunătățiri semnificative, atât în ceea ce privește producția de ambalaje, cât și în ceea ce privește procesul de colectare. De asemenea, se observă un interes crescut din partea consumatorilor pentru materialele reciclate.

„Vedem o cerere din ce în ce mai pronunțată din partea clienților noștri pentru materialele reciclate. Nevoia și dorința clienților noștri de a recicla ne oferă oportunitatea de a stimula proiecte de investiții”, spune Georg Lässer, șeful departamentului de reciclare corporativă ALPLA.

În timp ce ALPLA acționează ca un specialist în reciclare și ca producător de preforme și sticle, Ecohelp furnizează material de bază sub formă de fulgi din PET care vor trece printr-un proces de extrudare pentru a produce granule de rPET de înaltă calitate. UPT este proprietarul instalației de reciclare rPET Cumapol Emmen din Olanda și este specializată în comerțul cu materiale plastice și materiale reciclate.

„Prin această investiție aducem expertiza noastră în materie de reciclare clienților noștri din regiune, permițându-ne să operăm pe piață într-o proximitate și mai mare”, declară Rainer Widmar, director regional CEE la ALPLA.

La începutul anului 2021, grupul ALPLA a anunțat că va investi aproximativ 50 de milioane de euro în fiecare an în extinderea continuă a activităților sale de reciclare până în 2025. De asemenea, compania intenționează să își globalizeze activitățile în domeniul reciclării de înaltă calitate. În total, grupul reciclează anual aproximativ 130.000 de tone de PET și 60.000 de tone de PE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: