Allview a preluat 51% din Intervision Trading RO, distribuitorul exclusiv al AKAI

allview

Compania Visual Fan SA, deținătoarea brandului Allview, și listată la Bursă a preluat 51% din Intervision Trading RO. distribuitor exclusiv al popularului brand AKAI pe piața din România și Europa Centrală și de Est. Această achiziție aduce companiei Visual Fan un plus de valoare important, conducând la diversificarea gamei de produse și extinderea capacității de vânzare atât pe piața locală, cât mai ales pe piețele externe.

În același timp, achiziția va contribui la o creștere consistentă de 25% atât a cifrei de afaceri, cât și a profitului companiei – față de estimările anunțate în memorandumul de listare a acțiunilor la Bursa de Valori București.

Brandul AKAI a fost fondat la Tokyo în 1929 și datorită inovației în domeniul electronicelor de larg consum a devenit unul dintre cei mai importanți producători globali din domeniu. Intervision Trading RO este distribuitor exclusiv al brandului japonez de mai bine de 11 ani pe piața internațională și a înregistrat la nivelul anului 2020 o cifră de afaceri de 36,57 milioane de lei (7,42 milioane de euro) și un profit net de 5,94 milioane de lei (1,20 milioane de euro).

Marja de profit înregistrată în 2020 de către compania Intervision Trading a fost de 16,24%, plasându-se la un nivel net superior față de media pieței de electronice.

Pentru perioada următoare, situațiile financiare consolidate vor arăta o creștere consistentă a cifrei de afaceri și a profitului companiei Visual Fan, cu peste 25%, luând în calcul estimările financiare ale celor două entități raportate începând cu anul 2022.

Parteneriatul nou început vizează o creștere semnificativă a vânzărilor pe plan extern, cu peste 30%, pentru cele două branduri: Allview și AKAI. Contopirea canalelor de vânzare și majorarea portofoliului de produse prin adiția unora complementare, vor permite atacarea unor noi piețe de desfacere și vor genera sinergii cu impact pozitiv asupra volumelor de vânzări, cât și a marjelor de profit.

Allview a fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat un sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: