Agricultura a pregătit din nou o ordonanță care limitează la 20% adaosul comercial pentru alimentele produse în România. Mediul de afaceri critică măsura care vine după asigurări de la Guvern că nu va fi implementată fără consultări

alimente, supermarket, magazin, piață, mâncare, provizii Sursa foto: Pixabay

Ministerul Agriculturii pregătește o nouă ordonanță de urgență care limitează la 20% adaosul comercial pentru alimentele produse în România, anunță Confederația Patronală Concordia, care critică această măsură și faptul că ea vine chiar și după ce reprezentanții patronatului au primit asigurări de la premierul Marcel Ciolacu, în urmă cu câteva zile, că vor exista discuții și consultări pentru inițiativele cu impact economic major.

Confederația Patronală Concordia susține că, la câteva zile de la o întâlnire pe care a avut-o cu premierul Marcel Ciolacu și cu reprezentanții Guvernului, la care mediul de afaceri a primit asigurări că vor exista discuții și consultări pentru inițiativele cu impact economic major, află acum că Ministerul Agriculturii este gata cu o nouă ordonanță, care limitează adaosul comercial la 20% pentru toate alimentele produse în România.

Conform patronatelor, experiența ordonanței similare din iulie 2023 a arătat că, chiar daca prețurile alimentelor de bază plafonate au scăzut, măsura a generat scumpiri la alte produse, fără să ușureze coșul zilnic, ducând la distorsionarea piețelor. România are în continuare una dintre cele mai mari rate ale inflației din UE. Continuăm într-o direcție greșită.

Radu Burnete, director executiv Concordia, declară: „România e o economie de piață, nu înțelegem cum poate exista o plafonare a tuturor marjelor pentru mii de produse românești. Luni, am agreat cu premierul că vom avea discuții ca să înțelegem mai bine de unde vine ideea asta, după care suntem anunțați, în prime-time, de către Ministrul Agriculturii, că OUG-ul e gata. O astfel de măsură va distorsiona grav producția și comerțul cu alimente. Ungaria a luat măsuri similare și a trebuit să renunțe, din cauza efectelor negative. De ce copiem Ungaria, când e clar că modelul nostru economic e mai bun, i-am depășit în ultimii ani? Cum credem că vom adera la OCDE, în 2026, ca proiect de țară, dacă luăm astfel de măsuri? Nici nu ar trebui să discutăm despre așa ceva. Altele sunt problemele economiei.”

Concordia transmite că va solicita Guvernului o nouă întâlnire, înainte ca o astfel de măsură cu impact major să fie adoptată.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: