Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a transmis că forma finală a ghidului de finanțare a programului „Rabla la becuri” va fi publicat după aprobarea rectificării bugetare pe anul 2022 a bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu, potrivit unui răspuns transmis Economedia.
„În ceea ce privește proiectul de ghid de finanțare al „Programului privind cre terea eficienfei energetice prin inlocuirea becurilor convenfionale cu becuri led”, acesta a fost postat pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Padurilor pentru consultare publica. După aprobarea rectificării bugetare pe anul 2022 a Bugetului de venituri și cheltuieli al Fondului pentru mediu, va fi publicată în Monitorul Oficial forma finală a ghidului de finanțare și totodată va fi dezvoltată o aplicație informatică prin care să se poată realiza electronic înscrierea în cadrul Programului.
Instituția transmite că, având în vedere faptul că aplicația informatică va gestiona o bază de date cu sute de mii de solicitanți, dezvoltarea acesteia va dura câteva luni.
Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a declarat săptămâna trecută că „AFM a decis crearea unui nou sistem informatic, nu folosirea sistemelor informatice precedente, motiv pentru care, într-adevăr, implementarea o să mai dureze câteva săptămâni, luni. Asigurăm bugetul pe care l-am avut pentru anul acesta şi completăm pentru anul viitor şi sunt convins că se va lansa programul în cel mai scurt timp posibil, în funcţie de momentul în care sistemul informatic o să fie unul stabil, pentru a nu ajunge în situaţiile în care lansările de programe au însemnat, de fapt, un blocaj în şir de programe derulate la fel. Vor beneficia românii de toţi banii din bugetul anului acesta şi bugetul anului viitor. Banii care nu se folosesc anul acesta se vor folosi în program anul viitor şi se vor completa“.
În luna septembrie a acestui an, ministrul Mediului anunţa că AFM a elaborat Ghidul programului “Rabla pentru becuri” şi că modificarea de buget pentru instituţie, care va cuprinde inclusiv bugetul pentru acest program, va intra în şedinţa de Guvern până la sfârşitul lunii respective.
Astfel, programul Rabla la becuri se va amâna pentru anul viitor, din anunțurile autorităților. Legat de alte programe care vor fi amânate pe anul viitor se numără și Rabla Local. AFM transmite că în acest moment nu au alte informații cum că se vor mai amâna alte programe.
„La momentul actual nu avem informații privind amânarea lansării de noi programe. Ghidul ,,Programului privind casarea autovehiculelor uzate” va suferi modificări, urmând ca sesiunea de lansare sa aibă loc în prima parte a anului 2023. Perioada și modalitatea de depunere a cererilor de finanțare, însoțite de documentația aferentă se vor stabili prin dispoziția președintelui AFM”, mai transmite instituția.