Douăzeci de ani de la plecarea lor, talibanii preiau controlul unei țări unde cultura macului a reprezentat în 2017 aproape o treime din produsul intern brut. Este o altă fațetă a eșecului american. Determinați să eradicheze cultura macului, Statele Unite lasă în urma lor un stat afgan mai dependent ca niciodată de opium, din care se extrage heroina, scrie BFM TV.
Ironia sorții, talibanii au încercat să eradicheze câmpurile de mac și au emis o fatwa în acest sens în iulie 2000. Producția a scăzut atunci cu 90%. 20 de ani mai târziu, Afganistanul a redevenit o țară total cangrenată de drog. În 2020, avea 224.000 de hectare cultivate cu mac, o creștere de 37% în raport cu 2019, potrivit Biroului ONU împotriva drogului și criminalității (UNODC). Este vorba de o producție de opiu de 6.300 tone, cu o valoare totală a exploatărilor agricole echivalată la peste 300 de milioane de euro.
O sumă totuși derizorie comparată cu producția de 1,2 miliarde de euro din 2017. La acea vreme, veniturile din această filieră reprezentau între 20 și 30% din PIB-ul național (4,1 – 6,6 miliarde de dolari).
În acest sector lucrează sute de mii de oameni, iar Afganistanul deține cvasi-monopolul producției mondiale de opiu. De 20 de ani, talibanii și armata oficială au profitat de veniturile generate de cultivarea macului, chiar dacă seceta și inundațiile au redus în ultimii ani producția.
Potrivit ONU, talibanii sunt în prezent deplin implicați în filiera macului, de la plantare la exploatare, dar în principal prin extorcarea agricultorilor. Statele Unite au cheltuit circa 8,6 miliarde de dolari între 2002 și 2017 pentru a frâna traficul de droguri în Afganistan, potrivit estimărilor Reuters.
Fără succes. Loviturile împotriva laboratoarelor sau a culturilor au contribuit la creșterea furiei față de străini și de guvern.
Mai nou, țara a început să se diversifice cu canabisul (al doilea producător mondial în 2017) și producția de metamfetamină.