Aeroporturile din Bacău, Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava şi Timişoara au primit un ajutor de stat de aproape 52 milioane lei, schema de ajutor de stat pentru a compensa efectele reducerii traficului de călători din cauza pandemiei COVID – 19 fiind semnată astăzi, prin ordin comun al ministrului Transporturilor respectiv al ministrului Dezvoltării. Solicitarea ajutorului COVID se aplică exclusiv pentru aeroporturile cu peste 200 000 de pasageri pe an (valorile valabile pentru 2019, înainte de criza COVID) dar nu mai mult de 3 milioane, deci nu şi pentru Otopeni, cel mai mare aeroport din România cu un trafic de aprox. 15 milioane de persoane înainte de pandemie. Solicitarea a venit din partea Asociaţiei Aeroporturilor din România pentru o sumă de aproape 62 milioane lei, dar Guvernul a aprobat printr-un Memorandum din octombrie, 51 de milioane de lei : ,,Prin aprobarea acestui Ordin se va asigura astfel acoperirea deficitului de lichidități cu care se confruntă un număr de 7 aeroporturi din România, din cauza crizei generate de pandemia COVID 19. Schema de ajutor de stat a fost autorizată de către Comisia Europeană, în data de 13.12.2021. Sumele pot fi utilizate pentru achitarea facturilor restante, ceea ce va aduce la echilibrarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale respectivelor aeroporturilor. Aeroportul “Traian Vuia” din Timișoara, aflat sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), poate primi până la 9 milioane de lei, bani alocați prin bugetul MTI. Astfel, anul viitor, Aeroportul “Traian Vuia”, din Timișoara, va putea să își continue activitatea la standardele specifice de siguranță, securitate și de calitate a serviciilor.” a transmis Ministerul Transporturilor.
Cererea de ajutor de stat a fost înregistrată şi validată la Comisia Europeană pe 25 noiembrie, obligaţia fiind înscrisă în Tratatul de funcţionare al UE, precizează Ministerul Transporturilor. Important de menţionat că, pentru Aeroporturile Bacău, Cluj Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu şi Suceava Consiliile Judeţene sunt administratori în timp ce, pentru Aeroportul Timişoara, acţionar principal (80 %) este Ministerul Transporturilor.
Spre comparaţie, Aeroportul Otopeni a avut în 2019 aproape 15 milioane pasageri şi doar 4,4 milioane anul trecut, din cauza restricţiilor COVID 19. Pentru anul acesta estimările arată aprox. 7 milioane de pasageri.