Aeroporturi București își alege vineri conducerea „corporatistă” / Surse: Din șase candidați, cinci sunt funcționari publici – legea prevede doar două locuri pentru funcționari / UPDATE Avertismentul Fondului Proprietatea

Aeroportul Otopeni Sursa foto: CNAB

Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), care administrează Aeroporturile Otopeni și Băneasa, își va alege vineri conducerea „corporatistă”, însă cinci dintre cei șase candidați care și-au depus CV-urile sunt funcționari publici, deși legea guvernanței corporative spune că maxim doi funcționari publici pot ocupa posturi în consiliul de administrație al unei astfel de companii, conform informațiilor Economedia. De asemenea, niciunul dintre candidați nu are experiență relevantă în activitatea de audit, deși unul dintre membrii CA trebuie să îndeplinească acest criteriu. Unul dintre candidați este Georgeta Bumbac, fina baronului PSD Felix Stroe, iar altul este apropiat de liberalul Lucian Bode.

UPDATE 13.48 Fondul Proprietatea, acți0nar minoritar la CNAB, anunță că își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care a fost realizată selecția Consiliului de Administrație al CNAB de către acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

„Din punctul de vedere al Fondului, procesul de selecție nu a respectat prevederile legislației privind guvernanța corporativă și nu a identificat candidați potriviți”, transmite FP.

Fondul cere Ministerului Transporturilor să inițieze un nou proces de selecție corect și transparent pentru întregul Consiliu de Administrație.

Comunicatul integral, la finalul articolului.


Acționarii CNAB se reunesc vineri, 19 iulie, în Adunarea Generală a Acționarilor, pentru a numi membrii consiliului de administrație (CNAB) la Aeroporturi Bucuresti pe 4 ani. Procedura de selecție trebuie să fie transparentă și predictibilă, organizată conform principiilor guvernanței corporative (OUG 109), iar noua conducere va avea un mandat de 4 ani, conform unei reforme asumate de România prin PNRR, menite să transparentizeze conducerea companiilor de stat.

Consiliul de Administrație al CNAB va avea 7 posturi.

Șase candidați au trimis CV-ul prin e-mail până la data de 14 iunie, respectiv:

  • Corneliu Felix Ardelean
  • Mirela Birchi
  • Georgeta Bumbac
  • Gabriel Constantin Bunduc
  • Eduard Bachide
  • Florin Cosmin Mihălțan

Conform informațiilor din CV-uri, cinci dintre candidații pentru conducerea CNAB sunt funcționari publici, respectiv: Mirela Birchi (consilier personal al ministrului Transporturilor), Georgeta Bumbac (director Ministerul Sănătății), Constantin Bunduc (secretar de stat în Ministerul Transporturilor în funcție), Eduard Bachide (secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale în funcție) și Felix-Corneliu Ardelean (director în funcție în Ministerul Transporturilor).

Legea prevede că, în cazul consiliilor de administrație ale unei societăți precum CNAB, cel mult doi membri ai consiliului pot fi funcționari publici sau personal al autorității publice tutelare sau al altor instituții sau autorități publice. Asta pentru că înalții funcționari publici, funcționarii publici și personalul contractual din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice nu pot fi considerați independenți.

Drept urmare, fie cinci candidați se vor „lupta” pentru două posturi de membru în CA aferente funcțiilor alocate funcționarilor publici, iar CA ar fi incomplet, fie Consiliul de Administrație va avea mai mulți membri funcționari publici, ceea ce ar contravine prevederilor din legea guvernanței corporative.

Economedia a scris anterior că Georgeta Bumbac este fina baronului PSD Felix Stroe, anterior ea mai fiind administrator la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. Georgeta Bumbac, funcţionar public de peste 20 de ani, şi trecută pe la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu” a fost promovată de Viorica Dăncilă.

Cosmin Florin Mihălțan a fost șef de cabinet la Ministerul Tranporturilor în mandatul lui Lucian Bode și este considerat un apropiat al acestuia.

De asemenea, CV-urile arată că niciunul dintre candidați nu are experiență relevantă în activitatea de audit, iar aceasta este o cerință legală.

Procesul de selecție al conducerii CNAB a fost aprobat în adunarea generală a acționarilor din iulie 2022, dar a început efectiv în iulie 2023, și pare a se încheia prin numiri abia 12 luni mai târziu, dacă va fi încheiat în această lună, deși ordonanța 109 prevede că acesta ar trebui să se desfășoare în 150 de zile de la inițiere.

Este neclar cine va controla numirile în conducerea CNAB, conform informațiilor Economedia. Comisia Europeană urmărește numirile în companii strategice, care implementează proiecte cu bani europeni din PNRR. Iar AMEPIP, super-agenția care controlează companiile de stat, verifică doar procedurile începute după 1 ianuarie 2023.

Economedia a mai scris despre selecții problematice ale conducerilor „corporatiste” ale companiilor de stat:

EXCLUSIV Potențial conflict de interese la alegerea șefilor „corporatiști” ai companiilor de stat din Energie: anunțuri de recrutare la „mica publicitate”, relații ierarhice sau influențe politice între candidați și membrii comitetului de selecție

Comunicat Fondul Proprietatea:

Fondul Proprietatea („Fondul”) își exprimă îngrijorarea cu privire la modul în care a fost realizată selecția Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) pentru un mandat de patru ani de către acționarul majoritar, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Din punctul de vedere al Fondului, procesul de selecție nu a respectat prevederile legislației privind guvernanța corporativă și nu a identificat candidați potriviți. Acționarii sunt așteptați să voteze numirea candidaților selectați la Adunarea Generală a Acționarilor (AGA), programată pe 19 iulie 2024.

Fondul a identificat până în acest moment mai multe probleme legate de procesul de selecție:

• Procesul de selecție s-a desfășurat într-un mod netransparent și fără respectarea termenelor legale, întrucât decizia de reluare a procesului de selecție a fost luată cu mai mult de doi ani în urmă, iar acesta ar fi trebuit finalizat în 150 de zile, conform cerințelor legale.
• De asemenea, Fondul a constatat că majoritatea candidaților de pe lista comunicată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în discuțiile premergătoare acestei AGA nu sunt independenți, întrucât 5 din cele 7 nominalizări par a fi angajați ai instituțiilor publice, în loc de maximum 2, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 109/2011. De asemenea, nu există candidați cu experiență în audit financiar, încălcându-se astfel o altă prevedere legală.
• Chiar dacă acționarii sunt convocați să numească membrii consiliului de administrație mâine, lista finală a propunerilor din partea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii este încă necunoscută, în ciuda obligațiilor clare de transparență impuse de legislația privind guvernanța corporativă.

Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments și Manager de Portofoliu la Fondul Proprietatea, a declarat: „Suntem profund îngrijorați de implementarea guvernanței corporative la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), având în vedere nerespectarea legii în procesul de selecție a Consiliului de Administrație. În ciuda importanței critice a CNAB pentru infrastructura de transport a României, procesul nu a respectat prevederile legale cheie, cum ar fi limitarea numărului de funcționari publici și includerea unui candidat cu experiență în audit financiar. Am comunicat deja aceste deficiențe altor părți interesate de companie și de procesul de selecție, subliniind că este esențial să avem un Consiliu de Administrație competent și credibil pentru a asigura un viitor sustenabil și de succes pentru CNAB. Fondul Proprietatea solicită autorităților competente să analizeze acest proces pentru a asigura conformitatea cu legea și pentru a proteja interesele tuturor părților implicate.”

În concluzie, Fondul Proprietatea solicită Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să nu aprobe numirea membrilor Consiliului de Administrație al CNAB pentru un mandat de patru ani și să inițieze urgent un nou proces de selecție corect și transparent pentru întregul Consiliu de Administrație. În opinia noastră, având în vedere profilul companiei și importanța acesteia pentru țară, procesul de selecție trebuie să furnizeze candidați care, prin experiența profesională și reputația lor, să ofere un nivel minim de asigurare a unui tratament corect al tuturor părților interesate, inclusiv Fondul Proprietatea.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Încă o dată se demonstrează că statul rrumânistanez nu este altceva decât o adunătură de fini, naşe, cuscri, cumetri şi rude-paparude, o uniune tribală de clanuri ca în cele mai nespălate țări bananiere.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.