Aeroportul din Cluj anunță că pasagerii nu mai sunt nevoiți să scoată lichidele și aparatele electronice din bagajele de mână la controlul de securitate. Proiectul, plătit din fonduri nerambursabile. Ce investiții se mai pregătesc pe unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din țară

scanare bagaje

Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai aglomerate din țară, a recuperat în prima jumătate a anului aproximativ 80% din traficul de pasageri înregistrat în primul semestru din 2019, înaintea pandemiei. Operatorii au anunțat și o serie de investiții și spun că unul dintre proiecte face din aeroportul transilvănean primul din România și printre primele din Europa, unde pasagerii nu mai sunt nevoiți să scoată lichidele și aparatele electronice din bagajele de mână la controlul de securitate. Acest lucru se întâmplă începând cu 14 iulie.

Renunțarea la această măsura a fost posibilă în urma cooperării dintre Aeroportul Internațional Cluj, Brigada Antitero din cadrul Serviciului Român de Informații și Autoritatea Aeronautică Civilă Română, spun reprezentanții aeroportului. Controlul de securitate pe Aeroportul Cluj este efectuat de Brigada Antitero din cadrul SRI. “Această facilitate vine ca urmare a achiziționării echipamentelor de scanare standard C3 cu o capacitate avansată și rapidă de procesare a bagajelor, determinând reducerea timpului de așteptare pentru pasageri la efectuarea controlului de securitate”, transit operatorii.

Totodată, au fost achiziționate și echipamente de scanare a bagajelor de cală de tip CTX, cu un nivel superior de detectare a explozibililor. Cele două tipuri de echipamente de securitate au fost achiziționate cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020. Valoarea totală a celor 2 proiecte pentru echipamentele de securitate este de 42.395.371,39 de lei, din care 28.164.219,89 sunt fonduri asigurate de Uniunea Europeană, iar 4.307.468,91 de lei sunt de la Bugetul de Stat.

Aeroportul Internațional Cluj a obținut fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare pentru achiziționarea echipamentelor pentru situații de urgență (2 autospeciale PSI, o autospecială de intervenție rapidă, 100 de tărgi pat, 10 costume aluminizate și 4 defibrilatoare medicale) care asigură creșterea capacității de intervenție a personalului PSI în cazul unui incident sau accident. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 7.741.579,50 lei din care valoarea contribuției Uniunii Europene este de 5.437.279,67 și valoarea finanțării din Bugetul de Stat este de 831.583,94 lei.

În ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a semnat un nou contract de finanțare din fonduri europene pentru construirea unei noi platforme cu 4 locuri de staționare a aeronavelor, anunță reprezentanții instituției. Valoare proiectului este de 31.283.287,86 de lei, din care 10.589.901,90 de lei reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și 1.619.632,05 de la Bugetul de Stat.

”Finanțarea din bani europeni este foarte importantă, având în vedere că anii de pandemie au afectat din punct de vedere economic transportul aerian. Vom continua demersurile noastre pentru a obține fonduri nerambursabile, mai ales că avem în derulare mai multe proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii aeroportului, astfel încât să asigurăm pasagerilor și partenerilor noștri cele mai bune servicii. Odată cu implementarea proiectelor de infrastructură vom putea extinde rețeaua de rute și va crește numărul de pasageri pe aeroport”, a spus Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație Aeroportul Internațional Cluj.

David Ciceo, director general, Aeroportul Internațional Cluj a anunțat că în Semestrul I al anului 2022 Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a înregistrat peste 1 milion de pasageri, ceea ce înseamnă că a recuperat aproximativ 80% din traficul de pasageri înregistrat în semestrul I – 2019, înaintea pandemiei. Conducerea aeroportului estimează pentru anul 2023 un număr de 3 milioane de pasageri.

În urmă cu 2 zile au devenit operaționale cele 2 căi de rulare, Hotel și India, care fac parte din proiectul “Calea de rulare paralelă cu pista”, finanțat din fonduri nerambursabile. Valoarea totală a acestui proiect este de 63,9 milioane de lei din care peste 23 de milioane sunt de la Uniunea Europeană și Bugetul de Stat. Noua cale de rulare și platforma de staționare vor asigura fluidizarea mișcărilor aeronavelor la sol, optimizarea desfășurării activităților operaționale și creșterea capacității de operare.
Prin intermediul Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj beneficiază de peste 74 milioane de lei, fonduri nerambursabile.

Revin pasagerii pe aeroporturi. Și blocajele

Pe de altă parte, haosul și presiunile legate de lipsa forței de muncă din sistemul aerian mondial nu au ocolit Aeroportul din Cluj,. Doar în perioada 27 iunie – 3 iulie pe aeroportul clujean au fost înregistrate, în total, 226 de ore întârziate la zboruri, 10 curse aeriene anulate (din care 5 decolări și 5 aterizări), potrivit Cluj24.ro.Principalele companii aeriene cu probleme și care au anulat intempestiv zboruri fără să anunțe pasagerii din timp sunt Wizz Air și Blue Air. Zborurile amânate sau anulate vor fi o realitate și în următoarele luni, avertizează directorul Asociației  Aeroporturilor din România, David Ciceo, potrivit Servus Cluj.  Acesta declarat la Profit News că vor fi mai afectate zborurile din timpul verii.

Amintim, în primul trimestru al anului 2022, traficul pe aeroporturile din România a înregistrat aproape 3,1 milioane de pasageri, în creștere cu 236% față de primele trei luni ale anului trecut, conform datelor Asociației Aeroporturilor din România. Cei mai mulți pasageri au ales să călătorească de pe/ pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, urmat de Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Aeroportul Internațional Iași, respectiv Aeroportul Internațional „Traian Vuia” Timișoara.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: