Aegon, prime brute subscrise de 7,46 mil euro în primul trimestru al anului 2021

Sînziana Maioreanu Sursa foto: Aegon Romania

Aegon România a încheiat primele trei luni ale anului în curs cu un total al primelor brute subscrise de 36,8 milioane lei (7,46 milioane euro), în creștere cu 21% față de aceeași perioadă din 2020. În primul trimestru (T1) din 2021, Aegon România a înaintat o poziție în topul celor mai mari asiguratori de viață de pe piața locală, clasându-se pe locul al șaptelea.

 „Așa cum am estimat, piața asigurărilor de viață este într-o etapă de revenire. Aegon a început 2021 cu valori în creștere și, după toate probabilitățile, aceasta va fi evoluția și pentru primul semestru. Cred că aceste rezultate reflectă preocuparea noastră continuă pentru confortul și nevoile clienților, care a ieșit și mai mult în evidență, în ultimul an și jumătate. Oamenii au fost, și sunt în continuare, temători față de ceea ce le rezervă viitorul. În aceste condiții, necesitatea de a avea un plan de siguranță bine pus la punct a devenit mai stringentă”, spune Sînziana Maioreanu, Director General al Aegon România.

De asemenea, reprezentanții Aegon România au luat decizia de a prelungi din nou măsurile excepționale de acoperire a riscurilor asociate pandemiei cu coronavirus. Astfel, începând de la finalul lui aprilie 2020, compania a decis să nu mai aplice excluderea riscului pandemiei pentru niciunul dintre produsele din portofoliu care acoperă decesul sau spitalizarea din îmbolnăvire. Această măsură excepțională va continua și pe parcursul lui 2021.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Din păcate, deși ne dorim cu toții ca pandemia să se sfârșească, se pare că numărul de cazuri crește din nou, la nivel mondial și național. Sperăm că acest al patrulea val, care a fost preconizat de specialiști, să aibă o intensitate mult mai scăzută față de cele precedente. Totuși, este firesc să le fim alături clienților noștri cu tot ceea ce putem și să fim flexibili, atunci când situația cere. În ultimul an și jumătate, poate accelerată de pandemie, am remarcat o creștere a nivelului de conștientizare în ceea ce privește serviciile financiare. Românii sunt cu siguranță mai preocupați de aceste aspecte și vedem, de exemplu, cum piața asigurărilor de viață a crescut cu 13% în primul trimestru din 2021. Anul acesta, pregătim extinderea paletei de servicii a Aegon România și ne dorim să răspundem și mai bine nevoilor în schimbare a românilor, precum și preocupării lor pentru un viitor financiar mai sigur. Astfel că suntem aproape gata de lansarea unui nou produs de asigurare destinat întregii familii, despre care vom da mai multe detalii în viitorul foarte apropiat”, completează Sînziana Maioreanu.

În total, cei peste 22.300 de angajați ai Aegon oferă servicii financiare pentru aproximativ 34,4 de milioane de clienți din America, Europa și Asia. Aegon a intrat pe piața din România în 2007, prin compania de pensii private, și în 2008 prin compania de asigurări de viață. În prezent, Aegon are în România peste un milion de clienți și 150 de angajați.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: