Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 se amână pentru marți, 8 februarie, față de data anunțată inițial, 4 februarie, a precizat joi Administrația Fondului pentru Mediu.
Amânarea este cauzată de întârzierea publicării în Monitorul Oficial a Ghidurilor de Finanțare pentru cele două programe, a anunțat AFM.
„Anunț important! Ghidurile pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022 au fost trimise spre publicare în Monitorul Oficial în data de 02.02.2022. Ulterior publicării se vor lansa Programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2022, cel târziu pe 8 februarie”, arată comunicatul Administrației Fondului pentru Mediu.
De altfel, președintele AFM Lorand Fulop a anunțat în urmă cu câteva zile o sesiune Q&A Rabla 2022 programată pentru miercuri 9 februarie: ,,Tu întrebi – noi răspundem! De săptămâna viitoare lansăm o sesiune de Q&A. Scopul nostru este transparența, de a vă informa, de a ține legătura cu beneficiarii noștri într-un mod direct și personal. Așteptăm întrebările până luni, 7 februarie, ora 12 00 pe adresa de mail: intreaba@afm.ro. Răspunsurile le veți primi 𝐦𝐢𝐞𝐫𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝟗 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎:𝟎𝟎”.
Pentru a atinge obiectivul de a retrage cele 250.000 de rable până în 2026, Ministerul Mediului va da un bonus de casare de 12.000 lei în cazul în care beneficiarul va preda la casare 2 autoturisme mai vechi de 15 ani, 7.500 lei pentru prima mașină casată și 4.500 lei pentru a doua. Pentru Programul Rabla Plus, prima de casare este de 51.000 de lei, dar în premieră este obligatorie casarea unei mașini (regula nu era valabilă la edițiile precedente). O altă schimbare majoră este obligația ca mașina pentru REMAT să fie înmatriculată în România de cel puțin șase ani.