Administraţia preşedintelui american Joe Biden analizează aplicarea unor sancţiuni suplimentare pentru blocarea construcţiei gazoductului Nord Stream 2 între Rusia şi Germania, care este aproape finalizat, posibil şi împotriva companiei mamă a proiectului, Nord Stream 2 AG, a relatat joi Bloomberg, citând trei persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters, citată de News.ro.
Sancţiunile ar veni sub forma unui raport interimar care ar putea identifica, de asemenea, o companie de asigurări care lucrează cu navele care instalează conducta în Marea Baltică, precum şi alte companii care furnizează nave de sprijin şi materiale pentru proiect, potrivit informaţiilor.
Nord Stream 2 va ocoli Ucraina, fiind posibil să o priveze de taxe de tranzit valoroase. De asemenea, va creşte dependenţa energetică europeană de Rusia şi va concura cu transporturile de gaze naturale lichefiate din SUA.
Departamentul de Stat al SUA urmăreşte eforturile de finalizare a conductei Nord Stream 2 şi evaluează informaţiile referitoare la entităţile care par a fi implicate, a declarat joi secretarul american de Stat Antony Blinken.
“Orice entitate implicată în proiectul Nord Stream 2 riscă sancţiuni din SUA şi ar trebui să abandoneze imediat lucrările la conductă”, a spus Blinken într-un comunicat. El a adăugat că administraţia Biden se angajează să respecte legislaţia din 2019 şi 2020 în ceea ce priveşte conducta şi sancţiunile.
sursa foto: Nord Stream 2/ Axel Schmidt