Adidas va vinde o parte din marfa parteneriatului său defunct Yeezy cu rapperul Kanye West şi va dona o parte din încasări

adidas yeezi Foto: Adidas, Facebook

Adidas va vinde o parte din marfa parteneriatului său defunct Yeezy cu rapperul Kanye West şi va dona o parte din încasări organizaţiilor internaţionale, potrivit directorului general Bjoern Gulden, citat de Reuters.

Gigantul german de îmbrăcăminte sportivă s-a aflat într-o situaţie dificilă cu privire la stocul de produse Yeezy, de când a rupt legăturile cu West din cauza comentariilor sale antisemite de la sfârşitul anului trecut, controversă care i-a afectat acţiunile şi rezultatele financiare.

Milioane de pantofi marca Yeezy, cu o valoare de vânzare cu amănuntul de 1,2 miliarde de euro (1,3 miliarde de dolari), sunt depozitaţi după ce vânzarea lor a fost suspendată.

Valoarea lor pe piaţa de revânzare a crescut vertiginos de când Adidas a încetat să le mai producă, preţul unor modele fiind mai mult decât dublu.

Adresându-se investitorilor din oraşul Fuerth, din sudul Germaniei, după ce criza a contribuit la prima pierdere anuală a companiei în 31 de ani, Gulden a spus că încă nu a fost stabilit când şi cum va avea loc vânzarea planificată.

”Ceea ce încercăm să facem acum, de-a lungul timpului, este să vindem o parte din această marfă… arderea mărfurilor nu ar fi o soluţie”, a spus el, adăugând că veniturile vor fi donate organizaţiilor internaţionale cărora West, care şi-a schimbat numele în Ye, în 2021, le-a adus prejudicii cu comentariile sale.

Gulden a spus că compania a decis să nu doneze adidaşii pentru a evita ca aceştia să nu revină pe piaţă pe ocolite.

”Este o mişcare inteligentă şi responsabilă”, a spus Ed Stoner, un consultant în industria îmbrăcămintei sportive care a lucrat anterior la Adidas, adăugând că ”nu numai că păstrează integritatea mărcii, dar evită o criză de sustenabilitate”.

Prin vânzarea unor stocuri, compania poate minimiza o pierdere de 700 de milioane de dolari în acest an, dar nu este clar cât de mult din stocuri vor fi vândute şi ce proporţie din încasări vor fi donate.

În cazul în care mărfurile sunt vândute, Ye va avea dreptul la comisioane convenite anterior – 15% din cifra de afaceri, potrivit rapoartelor presei.

Adidas a refuzat să comenteze acest lucru.

Gulden a apărat colaborarea de ani de zile avută de Adidas cu rapperul, spunând că ”oricât de dificil a fost, el este poate cea mai creativă minte din industria noastră”.

Gulden a spus recent că a invidiat Adidas pentru colaborarea cu Ye, când încă era CEO la Puma.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Cea mai irelevanta stire de pe Economedia dupa multa vreme. Interes National !
    Scriati si voi un articol inteligent despre cum ajung toti nimenii miliardari, era altceva. Promovatorii ‘postmodernismului’/”nimic nu conteaza’, naiv-idealistii, da’ de unde atata imaginatie, nu ?

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.