Acţiunile Shell cresc după ce compania a anunţat simplificarea structurii şi mutarea sediului în Marea Britanie

shell Sursa foto: Shell, Facebook

Royal Dutch Shell a anunţat că intenţionează să-şi mute sediul central în Marea Britanie, ca parte a propunerilor de simplificare a structurii grupului petrolier anglo-olandez, ceea ce a dus la o creştere de peste 2% a acţiunilor la Bursa de la Londra, transmite BBC, citat de Agerpres.

Acţionarii urmează să voteze în 10 decembrie dacă sunt de acord cu mutarea rezidenţei fiscale din Olanda în Regatul Unit.

De asemenea, Shell vrea să renunţe la structura duală a acţiunilor în favoarea unei singure categorii de acţiuni pentru a spori “viteza şi flexibilitatea” plăţilor acordate acţionarilor.

Directorul general al Shell, Ben van Beurden, şi directorul financiar Jessica Uhl, alături de alţi angajaţi de top, vor fi relocaţi în Marea Britanie.

Ministrul britanic pentru Energie şi Mediul de Afaceri, Kwasi Kwarteng, a salutat decizia, scriind într-un mesaj pe Twitter că reprezintă “un vot clar de încredere în economia britanică”.

Totuşi, Guvernul Olandei s-a declarat “surprins în mod neplăcut” de propunerea Shell.

Stef Blok, ministrul Economiei şi Mediului, a afirmat: “Suntem în dialog cu conducerea Shell privind consecinţele acestui plan pentru locurile de muncă, deciziile cruciale de investiţii şi sustenabilitate”.

Compania a precizat într-un comunicat: “Shell este mândră de moştenirea sa anglo-olandeză şi va continua să fie un angajator important, cu o prezenţă masivă în Olanda. Divizia de proiecte şi tehnologie, cea de servicii integrate de gaze şi servicii upstream globale, precum şi hubul de energie regenerabilă rămân la Haga”.

Conform Wall Street Journal, decizia de simplificare a structurii Shell vine după ce Third Point, un activist investitor din SUA, a achiziţionat recent o participaţie în companie şi a sugerat că afacerea trebuie divizată în două firme.

Din 2005, Shell a fost încorporată în Marea Britanie iar rezidenţa fiscală în Olanda.

În urma modificărilor, se va renunţa la sintagma “Royal Dutch” din titlu iar compania va fi redenumită Shell Plc. În 1890 a fost înfiinţat Royal Dutch Petroleum Company. Ulterior compania a fuzionat cu Shell Transport and Trading Company din Regatul Unit, în 1907.

Acţiunile Shell vor continua să fie listate la Amsterdam, Londra şi New York.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: