Acţiunile europene au închis luni în scădere, în timp ce investitorii din regiune se pregăteau pentru Forumul Economic de la Davos

bursa-economie-criza

Acţiunile europene au închis luni în scădere, în timp ce investitorii din regiune se pregăteau pentru Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia, transmite CNBC, conform News.ro.

Indicele Stoxx 600 a închis în declin cu 0,5%, cu burselor majore şi majoritatea sectoarelor în teritoriu negativ.

Sectorul bunurilor de uz casnic a scăzut cu 1%, în timp ce acţiunile companiilor din sectorul călătoriilor au crescut cu 0,9%.

Economia Germaniei s-a contractat cu 0,3% în 2023, au arătat cifrele iniţiale publicate de agenţia naţională de statistică.

”Dezvoltarea economică generală a scăzut în Germania în 2023, într-un mediu care continuă să fie marcat de crize multiple”, a declarat Ruth Brand, preşedinta Oficiului Federal de Statistică, într-o conferinţă de presă.

Brand a spus că inflaţia ridicată, creşterea ratelor dobânzilor şi cererea internă şi externă mai slabă au influenţat produsul intern brut, ea remarcând că PIB-ul a fost cu 0,7% mai mare decât în 2019, înainte de pandemie.

Intitulată ”Reconstruirea încrederii”, ediţia din acest an a Forumului de la Davos din acest an se desfăşoară în perioada 14-19 ianuarie.

Liderii politici şi de afaceri mondiali se întâlnesc în staţiunea de schi elveţiană pentru a discuta chestiuni economice şi geopolitice.

În acest an, comerţul global, inflaţia, lanţurile de aprovizionare, schimbările tehnologice şi războaiele din Orientul Mijlociu şi Ucraina sunt aşteptate să fie în fruntea agendei.

Poate că cele mai influente personalităţi politice care vor fi prezente sunt premierul Chinei, Li Qiang, şi preşedintele francez Emmanuel Macron, care vor ţine ambii alocuţiuni speciale.

Indicele german DAX a scăzut cu 0,49%, FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,39% şi CAC 40 al bursei din Paris cu 0,72%. Indicele italian FTSE MIB a pierdut 0,47%, în timp ce indicele IBEX al bursei din Madrid a coborât cu 0,18%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.