Acord al OCDE asupra unui nou sistem de taxare a multinaţionalelor / Irlanda şi Ungaria nu au semnat declaraţia

Taxe pixabay.com

130 de state, inclusiv România, au ajuns joi la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaţionale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, ”de cel puţin 15%”, a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP, citată de Agerpres.

”După ani de lucrări şi negocieri intense, acest pachet istoric de măsuri va garanta că marile companii multinaţionale plătesc partea lor justă de impozite pretutindeni în lume”, a declarat Mathias Cormann, secretarul general al OCDE.

Un mic grup de ţări, printre care se numără Irlanda şi Ungaria, foarte reticente faţă de propunerea de acord care era negociată, nu au semnat declaraţia convenită joi.

Această declaraţie comună, bazată pe acordul convenit în cadrul grupului G7 la începutul lunii iunie, prevede şi repartizarea într-o manieră ”mai echitabilă” a beneficiilor între ţările unde se află sediile companiilor şi cele unde acestea îşi desfăşoară efectiv activitatea, inclusiv cea fără prezenţă fizică. Această componentă a acordului se referă în special la marile companii din sectorul digital.

Secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, a salutat ”o zi istorică pentru diplomaţia economică”, în timp ce omologul său german, Olaf Scholz, a vorbit despre ”un pas colosal către o mai mare justiţie fiscală”, iar pentru ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, acesta este ”cel mai important acord privind fiscalitatea încheiat într-un secol”.

”Acest plan cu doi piloni va oferi un ajutor preţios statelor pentru mobilizarea veniturilor fiscale necesare reechilibrării bugetelor şi finanţelor publice, în timp ce investesc în serviciile publice esenţiale, în infrastructuri şi pentru măsurile destinate unei redresări post-COVID puternice şi durabile”, subliniază OCDE în anunţul său.

Participanţii la negocieri şi-au dat ca termen luna octombrie pentru finalizarea detaliilor tehnice şi pentru pregătirea ”unui plan de implementare efectivă în 2023”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: