Consumul de gaze naturale în Germania a scăzut anul acesta cu aproape 15% în comparație cu anul trecut / Germanii au profitat de vremea blândă, dar au făcut economii și pentru că au crescut prețurile

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Consumul de gaze naturale în Germania a scăzut anul acesta cu 14,8%, faţă de anul precedent, pe fondul vremii blânde şi al reducerii consumului, din cauza creşterii semnificative a preţurilor, arată datele prezentate marţi de grupul industrial BDEW, transmite DPA, citată de Agerpres.

Ponderea livrărilor de gaze ruseşti în Germania a scăzut la 20% anul acesta, de la un nivel de 55% anul trecut.

De asemenea, ponderea electricităţii consumate în Germania care a provenit din surse regenerabile de energie a atins un nou nivel record anul acesta, urcând de la 42% în 2021 la 47% în 2022.

Dar a sporit şi ponderea huilei şi lignitului în producerea de electricitate, de la 28,3% la 31,9%, arată datele BDEW, în urma revenirii pe piaţă a centralelor pe bază de cărbune, după ce Rusia a început să reducă livrările spre Europa.

Ca rezultat, pe baza calculelor provizorii ale BDEW, emisiile de dioxid de carbon ale industriei energetice din Germania au crescut, pentru prima dată în ultimii ani.

“Desigur, aceste evoluţii sunt un pas înapoi pentru climă, trebuie să facem tot posibilul să revenim în grafic cât mai curând posibil. Trebuie să accelerăm extinderea energiilor regenerabile şi să dezvoltăm piaţa hidrogenului”, a afirmat Kerstin Andreae, preşedintele Board-ului BDEW.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: