Gara de Nord din București, cea mai mare gară din România va fi modernizată cu fonduri europene prin Programul Operațional Transport 2021-2027, prima etapă a investiției având un cost estimat de 630 de milioane lei (120 mil Euro) și o durată de aproape patru ani. Ministerul Transporturilor a aprobat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru indicatorii tehnico-economici aferenți investiției pentru prima etapă. Gara de Nord din București, denumită la inaugurarea din 1872 ,,Gara Târgoviște” este o gară terminus, monument istoric pe care autoritățile vor să o transforme într-un adevărat nod urban multimodal :
,,Proiectul ”Modernizarea/consolidarea/reabilitarea Stației CF Gara de Nord București – Faza 1” face parte din Master Planul General de Transport al României (MPGT) și din Programul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021 – 2030. Este propus pentru finanţare din Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027, AXA 3 – Îmbunătățirea conectivității prin dezvoltarea rețelei TEN-T de transport pe calea ferată.
Conform prevederilor Regulamentului nr. 1315/2013 Municipiul București este nod al Rețelei centrale TEN-T și parte a Coridorului Rin-Dunăre și trebuie transformat în nod urban multimodal al rețelei transeuropene de transport prin promovarea mobilității urbane durabile.
Scopul principal al lucrărilor propuse îl reprezintă îmbunătățirea condiţiilor de exploatare în stația de cale ferată București Nord şi furnizarea de servicii de calitate pentru călători, prin aducerea staţiilor la parametrii de funcţionare care să respecte normele de exploatare româneşti, internaționale şi europene în domeniul feroviar.
Obiectivul de investiție al proiectului cuprinde staţia CF Bucureşti Nord Grupa A și o parte din dispozitivul de linii, peroanele, clădirea de călători precum și tot complexul de construcții ce alcătuiește terminalul de transport feroviar de călători, cunoscut de majoritatea publicului și de mass-media, sub denumirea ”Gara de Nord”. Necesitatea şi oportunitatea promovǎrii acestui obiectiv de investiții rezultǎ, în principal, din necesitatea executǎrii lucrărilor de modernizare/consolidare/reabilitare a stației CF Gara de Nord București – Faza I, astfel încât staţia de cale ferată București Nord, zona Corp A+B+C – Corp A (clădiri b-dul Dinicu Golescu) + Corp B (central, coloane, casele de bilete cls. 1) + Corp C (casele de bilete cls. 2, Calea Griviței), să fie în conformitate cu parametrii tehnici ceruţi de standardele şi legislaţia europeană/internațională în vigoare.” Nota de Fundamentare, Proiect Hotărâre de Guvern.
Modernizarea celei mai importante stații CFR din România ar putea fi lansată în licitație la începutul anului viitor după aprobarea Hotărârii de Guvern prin care Executivul avizează indicatorii tehnici și economici, a explicat în octombrie șeful CFR Infrastructură : ,,Studiul de fezabilitate a fost fazat pentru Gara de Nord în Faza 1 şi Faza 2, ca să lansăm proiectare cu execuţie. Şi noi vrem să lansăm în acest an Faza 1 şi Faza 2. Faza 1 înseamnă partea de clădire. Fiind şi monument istoric, am avut nevoie de avizul Ministerului Culturii. Am obţinut toate avizele, iar săptămâna asta, mai precis joi sau vineri, regionala Bucureşti va intra cu acest proiect în Consiliul Tehnico-Economic, urmând ca săptămâna viitoare să intre în Consiliul Tehnico-Economic al nostru, al companiei, urmând apoi toţi paşii, normal: Consiliul de Administraţie, avizul MT interministerial şi Hotărâre de Guvern. Avem finanţare asigurată. Sper că putem să lansăm, să avem o dată de depunere a ofertelor în acest an pentru gara din Bucureşti.Avem asigurată finanţarea pentru faza 1 şi faza 2. Noi asta vom scoate la licitaţie: proiectare cu execuţie, undeva la 100 şi ceva milioane de euro. Faza 1, v-am spus, înseamnă reparaţie, consolidări clădire, iar partea de amenajare urbanistică, partea interioară a gării, peroane, linii, copertine, înseamnă Faza 2. Tot ce înseamnă astăzi Faza 1 şi Faza 2 le vom scoate odată” a transmis Simu în Parlament.
CFR Infrastructură și firma de proiectare Consis Proiect au semnat în decembrie 2019 contractul pentru prima etapă a modernizării Gării de Nord și anume realizarea Studiului de Fezabilitate, durata contractului de 11 milioane de lei fiind de 6,6 luni. Principalele investiții necesare: regenerarea urbană a zonei pe principiile smart city/green city, modernizarea clădirilor, ridicarea peroanelor, înlocuirea instalațiilor electrice și facilități pentru persoanele cu dizabilități.