Primarul Nicușor Dan, despre tramvaiele noi de la Arad : sunt optimist că vor circula până la sfârșitul lunii. În ce etapă este procedura de recepție pentru primele tramvaie noi

Tramvai Astra Arad

Primele tramvaie noi cumpărate de la Astra Arad ar urma să circule pe linia 41 până la sfârșitul lunii, a anunțat vineri, Primarul General Nicușor Dan. Sunt cel puțin 10 tramvaie pe care Astra le-a livrat din iunie și până în prezent din comanda totală de 100 de unități, iar Primăria Generală a ratat mai multe termene promise sau estimate pentru punerea lor în circulație. Inițial, la livrarea primului tramvai, capul de serie, Primarul Nicușor Dan promitea că vor circula cel mai târziu la începutul lunii septembrie, apoi la sfârșitul lunii octombrie/început de noiembrie, după cum Economedia a transmis aici. Sunt probe în circulație pentru verificarea conformității tramvaielor în privința puterii motoarelor și a performanțelor dinamice.

Întrebat de ce durează atât de mult recepția finală a tramvaielor, Nicușor Dan a pus întârzierea în sarcina comisiei de recepție, constituită tot la nivelul PMB : ,,Este o comisie de recepție, nu sunt specialist în tramvaie…comisia trebuie să verifice că toți parametrii care apar în acte pentru respectivele tramvaie. Dacă în acte apare că motorul are o anumită putere ea se verifică în practică, dacă în acte spune că frânează, nu știu, în 30 de metri la viteza respectivă tramvaiul chiar frânează. La sfârșitul lunii, în  septembrie, Comisia nu fusese întrunită, eram încă în faza de schimb de documente între Primăria și Astra Arad. Faza s-a depășit, documentele au ajuns și la Autoritatea Feroviară. Acum suntem în Comisia de recepție care are acest rol. Eu sunt optimist că tramvaiele vor circula până la sfârșitul lunii”.-Nicușor Dan.

Contractul pentru cele 100 de tramvaie noi cu o lungime de 36 de metri a fost semnat în mai 2021 pentru aproape 850 de milioane lei, fonduri europene nerambursabile prin programul Ministerului Dezvoltării. Tramvaiele noi vor circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55, iar inelul principal al Capitalei are 26 km.

Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 de metri, vor avea podeaua complet coborâtă, minim 5 uşi duble și vor fi dotate cu echipament de climatizare destinat asigurării atât a aerului condiţionat, cât şi a încălzirii. De asemenea, s-a solicitat ca tramvaiele să aibă o capacitate de cel puțin 220 de călători total, din care minim 56 pe scaune, să aibă nivel de zgomot redus și echipamente pentru validarea cardurilor. Pentru persoanele cu dizabilităţi, care folosesc scaune cu rotile, se va prevedea o platformă rabatabilă sau culisantă cu acționare manuală şi se vor amenaja 2 locuri speciale. De asemenea, prin instalaţia IT care va echipa tramvaiele se vor oferi informații (audio-video) pentru călători, va exista o instalație de supraveghere video, precum și wi-fi. Va exista și posibilitatea transportării bicicletelor printr-un sistem de prindere și fixare rabatabil, care să nu ocupe spațiul destinat călătorilor atunci când nu este utilizat.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Tramvaiul in Bucuresti circula si tras de magari, inovatia Siemens e viteza de croaziera a deplasarii si sarcina de transport.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.