Portul Constanța : deputații PSD și PNL au ,,relaxat” condițiile pentru numirea în Consiliul de Administrație pentru a face loc oamenilor de partid. Legea ar putea pica la CCR pentru că este este diferită față de forma votată în Senat

portul-constanta-640x400

Administratorii Portului Constanța vor putea fi numiți fără o minimă experiență în transporturi navale sau în domeniul portuar, potrivit unui articol suplimentar pe care deputații PSD l-au introdus și votat miercuri într-un Proiect de Lege pentru aprobarea unei Ordonanțe din 2020 (Guvernul Orban) care se referă la administrarea Porturilor și a Canalelor Navigabile, potrivit spotmedia.ro

Conducerea profesionistă a companiilor de stat din subordinea Ministerului Transporturilor este bornă în PNRR. Pentru companii precum Autoritatea Aeronautică Civilă ministerul de resort a organizat ,,concursuri” interne unde au fost numiți oameni apropiați partidului (fără experiență cazul Mihai Neacșcu, detalii aici), iar pentru altele precum CNAIR se face o selecție profesionistă cu o firmă externă de consultanță.

În prezent, Legea stabilește ca toți cei șapte membri ai CA-ului Companiei Administrația Porturilor Maritime să dețină experiență în domeniu, dar cu votul majorității deputaților din Comisia pentru Transporturi a Camerei Deputaților s-a deschis calea relaxării numirii administratorilor. Totuși, spre deosebire de forma adoptată în Senat, Proiectul de Lege de aprobare a OUG 160/2020 este diferit față forma votată în Senat și ar putea fi atacat la CCR pe motive de procedură (principiul bicameralismului, Camera Deputaților a votat o formă fundamental diferită de cea a Senatului).

Chiar dacă legea prevede experiență relevantă în domeniul naval sau portuar, în fapt, nu se aplică pentru toți membrii, după cum rezultă din verificarea CV-urilor celor șase membri, toți provizorii. Președintele Consiliului de Administrație al Portului Constanța, Adrian Găvruță, economist din județul Timiș are un masterat și un doctorat la Facultatea de Management Agricol din Timișoara, iar un alt adminstrator, Gheorghe Naceades este jurist. În schimb, vicepreședintele CA-ului, Alexandru Dan, Catană este specializat în navigație și transport martitim, iar Dede Suryan Omar, a terminat Academia Navală Mircea cel Bătrân cu specializarea Electromecanică navală, potrivit CV-ului.

Proiectul de Lege (PLX 620/2020) pentru aprobarea OUG160/2020 poate fi citit aici.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. La caşscaval
    Tot inainte!
    Cu partidul nostru-n fruntea bucatelor vom obtine realizari minunate!
    Ls cascaval!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.