Uniunea Europeană vrea să găsească o soluție pentru noua taxare de gaze impusa de Germania

gaze, aragaz, foc Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Nu este posibilă exceptarea de la TVA a noii taxe pe gaze impuse de Germania, aşa cum vrea Berlinul, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, dar Executivul comunitar vrea să găsească o soluţie care să sprijine într-un alt mod solicitarea Germaniei, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Ministrul german de Finanţe, Christian Lindner, a cerut Comisiei Europene să elimine temporar TVA la noua taxă pe gaze pentru a ajuta Uniper şi alţi importatori de gaze să facă faţă creşterii preţurilor, în contextul reducerii livrărilor din Rusia.

Deoarece taxa este considerată de legislaţia UE ca parte a preţului, trebuie să fie inclusă TVA, ceea ce va duce la majorarea suplimentară a preţurilor şi la presiuni inflaţioniste pentru clienţi.

„Împărtăşim cu Germania dorinţa ca această măsură să nu aibă consecinţe fiscale neintenţionate. Nu există posibilitatea exceptării la acest tip de taxă şi de aceea suntem în contact cu Executivul german pentru găsi soluţii în beneficiul consumatorilor şi care să aibă acelaşi efect”, a precizat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Dan Ferrie.

Gospodăriile din Germania vor trebui să plătească anual aproape 500 de milioane de euro mai mult pentru gaze, după impunerea unei noi taxe, menite să ajute companiile de utilităţi să acopere costul înlocuirii livrărilor ruseşti.

Trading Hub Europe, operatorul pieţei de gaze din Germania, a anunţat că a stabilit nivelul taxei la 2,419 eurocenţi/kWh.

Taxa va fi impusă de la 1 octombrie şi va rămâne în vigoare până în aprilie 2024, într-o încercare de a ajuta Uniper (cel mai mare importator al ţării de gaze ruseşti) şi alţi importatori să facă faţă creşterii preţurilor.

Pentru o familie obişnuită de patru persoane, taxa va însemna un cost suplimentar anual de aproximativ 480 de euro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: