Deficitul balanței comerciale a ajuns după prima jumătate a anului la 15,4 miliarde de euro, cu 4,74 miliarde mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut

crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, exporturile au crescut cu 23,9%, iar importurile au crescut cu 28,5%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). În primele șase luni ale anului, exporturile FOB au însumat 44,78 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 60,21 miliarde de euro.

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022 a fost de 15,43 miliarde de euro, mai mare cu 4,74 miliarde de euro decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului precedent.

În această perioadă, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 32,6% la import) şi alte produse manufacturate1) (31,1% la export şi 29,4% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primele șase luni ale anului a fost de 32,556 miliarde de euro la expedieri şi de 42,63 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,7% din total exporturi şi 70,8% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri în perioada 1.I-30.VI 2022 a fost de 12,22 miliarde de euro la exporturi şi de 17,58 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,3% din total exporturi şi 29,2% din total importuri.

În luna iunie 2022, exporturile FOB au însumat 7,86 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,55 miliarde euro, rezultând un deficit de 2,68 miliarde de euro. Faţă de luna iunie 2021, exporturile din luna iunie 2022 au crescut cu 25,9%, iar importurile au crescut cu 30,4%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: