Ministerul Dezvoltării a alocat 361 de milioane de lei pentru asigurarea furnizării cu energie electrică

contor, energie electrica, curent Sursa foto: Parlamentul European

Ministerul Dezvoltării a alocat 360,9 milioane lei către 27 de unități administrativ-teritoriale la nivelul cărora funcționează sisteme centralizate de alimentare cu energie termică, pentru achiziția de combustibil, gaze naturale sau păcură, a anunțat ministrul Cseke Attila.

Dintre localitățile care au beneficiat de aceste alocări, sume importante au primit municipiile Timișoara (67.840.130,52 lei), Constanța (61.273.377,37 lei), Arad (40.997.859,05 lei) și Bacău (40.847.232,88 lei).

“Alocarea fondurilor a fost, cu siguranță, o măsură benefică, prin care ne-am atins obiectivul de a asigura continuitatea furnizării energiei termice, în special pentru populație, spitale și unități de învățământ. Suntem încrezători că autoritățile locale se pregătesc încă de pe acum pentru asigurarea energiei termice în următorul sezon rece, pentru încălzirea locuințelor și a instituțiilor” – a declarat Cseke Attila, ministrul dezvoltării.

Potrivit Legii bugetului de stat pe anul 2022, MDLPA a avut un buget de 400 milioane lei pentru susținerea activității unităților administrativ-teritoriale, în vederea asigurării furnizării energiei termice.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: