Compania de Drumuri a prelungit, cu două săptămâni, până la 10 mai, termenul-limită pentru depunerea ofertelor la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii de autostradă dintre Holdea şi Margina, singurul tronson care lipseşte între Sibiu şi vama Nădlac 2.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Iniţial, la sfârşitul lunii martie, la deblocarea licitaţiei, termenul limită pentru depunerea ofertelor a fost stabilit pentru 26 aprilie, iar ministrul Cătălin Drulă anunţa că în 4 ani secţiunea cu ecoducte pentru carnivore mari ar trebui finalizată.

„Este o veste bună pentru toată România, cred. Pe Lugoj – Deva, pe lotul 2, în zona cu tunelurile pentru urşi suntem de vreo patru ani într-un blocaj. Acum, în sfârşit, s-a ajuns la un acord cu acel constructor (n.r., Salini) şi se poate debloca licitaţia care este deja lansată. Se depun clarificările şi apoi ofertele”, preciza în martie, la Guvern, ministrul Cătălin Drulă.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Tronsonul de autostradă dintre localitatea Holdea în judeţul Hunedoara şi Margina în judeţul Timiş va avea o lungime de 10 kilometri, licitaţia are o valoare de aproximativ 1,5 miliarde lei şi un termen estimat de finalizare a execuţiei anul 2025. Este una dintre autostrăzile prioritare la finanţare prin PNRR – Planul Naţional pentru Relansare şi Rezilienţă.

Potrivit datelor publicate în sistemul electronic de achiziţii publice, procedura va fi una accelerată cu evaluarea candidaturilor la termenul limită – 8 iunie, dar este posibilă şi o prelungire. Pentru rezilierea abuzivă din 2017 (n.r., mandatul ministrului Răzvan Cuc), aşa cum a decis Tribunalul de Arbitraj de la Paris, Compania de Drumuri va plăti în rate aproximativ 236 milioane de lei antreprenorului italian Salini care a renunţat să fie repus în contract.

În lipsa autostrăzii, între nodurile rutiere Holdea şi Margina, pe cei aproximativ 13 km, şoferii sunt deviaţi pe DN 68 A, drum european nemodernizat şi cu restricţii pentru că se efectuează lucrări de reparaţii.