Fermierii pot obţine bani europeni pentru a introduce aditivi în furajele animalelor cu scopul de a reduce emisiile de metan ale acestora

Vaci

Fermierii ar trebui să obţină finanţare europeană pentru a reduce emisiile de metan provenite de la efectivele de animale sau să extindă agricultura ecologică, a anunţat joi Comisia Europeană, conform planurilor menite să facă agricultura mai curată, transmite Reuters.

În octombrie, miniştrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene au ajuns la un acord, după lungi negocieri, asupra unei reforme a noii Politici Agricole Comune (PAC), destinată să ţină cont mai mult de provocările climatice asupra mediului înconjurător. În centrul discuţiilor a figurat sistemul „eco-schemelor”, propuse de Comisia Europeană pentru a „înverzi” agricultura europeană prin remunerarea serviciilor făcute mediului înconjurător de către fermieri.

Contribuţia sectorului agriculturii la emisiile de gaze cu efect de seră din UE este de aproximativ 10%, iar obiectivul blocului comunitar îl reprezintă zero emisii până în 2050.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Politica agricolă va absorbi 387 miliarde de euro din viitorul buget UE, pentru perioada 2021-2027, cheltuielile în agricultură fiind împărţite între plăţile directe pentru fermieri şi alte măsuri de sprijin pentru dezvoltarea rurală.

Negociatorii UE dezbat intens dacă să cheltuiască 20% sau 30% din plăţile pentru fermieri pe programe de protejare a mediului. Joi, Comisia Europeană a anunţat ce ar putea include „eco-schemele”.

Printre sugestiile Executivului comunitar se află agricultura ecologică, folosirea aditivilor pentru furaje pentru a reduce nivelul de metan – un gaz de seră puternic – emanat de animale şi stocarea carbonului în sol.

Asociaţia fermierilor europeni Copa Cogeca a salutat sugestiile, dar a avertizat că „trebuie menţinut caracterul voluntar pentru fermieri al acestor potenţiale practici, propuse de Comisia Europeană”.

Sugestia Executivului comunitar de a-i plăti pe fermieri pentru îmbunătăţirea „condiţiilor în care trăiesc animalele va ajunge să fie percepută ca o subvenţie ascunsă pentru sectorul creşterii animalelor, intens poluator”, a afirmat Celia Nyssens, de la Biroul European de Mediu.

Sursa: Agerpres

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: