Kazahii care operează Petromidia: Posibila suspendare a operațiunilor conductei care aduce țiței la Marea Neagră nu va afecta aprovizionarea rafinăriei din România

Rompetrol, Petromidia Sursa foto: Inquam Photos/ Bogdan Chesaru

Kazahii care operează rafinăria Petromidia susțin că posibila suspendare a operațiunilor conductei care aduce țiței la Marea Neagră, după decizia dată de un tribunal rus, nu va afecta aprovizionarea rafinăriei din România.

„În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind o posibilă suspendare a operațiunilor Consorțiului Caspian Pipeline – CPC pe teritoriul Federației Ruse, Grupul KMG Internațional dorește să precizeze că orice suspendare a activităților CPC nu va afecta aprovizionarea cu țiței a rafinăriei Petromidia. Ponderea țițeiului de tip CPC în rețetele de obținere a produselor petroliere în cadrul rafinăriei este una scăzută, comparativ cu alte tipuri de țiței utilizate în mod curent. În prezent, cea mai mare unitate de profil din România – Petromidia Năvodari funcționează la capacitate optimă, în acord cu planurile de producție aprobate pentru acest an. Prin KMG Trading – divizia de aprovizionare cu materii prime și de comercializare a produselor petroliere, Grupul are experiență și capacitatea necesare pentru identificarea și asigurarea aprovizionării cu țiței a rafinăriei Petromidia, în orice context. De asemenea, adăugăm că eventuale măsuri privind activitatea CPC nu vor influența piațaă produselor petroliere din România, Grupul va continua să își onoreze obligațiile contractuale și livrările de carburanți”, transmite KMG International, într-un anunț la Bursa de Valori București (BVB).

Reamintim că un tribunal rus a somat Caspian Pipeline Consortium (CPC), care transportă petrol din Kazahstan către Marea Neagră prin una dintre cele mai mari conducte din lume, să suspende activitatea pentru 30 de zile, scrie Reuters. Surse au declarat însă că exporturile continuau să curgă, miercuri.

CPC, care gestionează aproximativ 1% din petrolul global, a transmis că decizia de suspendare a operațiunilor are legătură cu documentația privind deversările de petrol și a precizat că consorțiul, din care fac parte firmele americane Chevron și Exxon, trebuie să respecte hotărârea judecătorească de marți.

Două surse comerciale familiarizate cu operațiunile terminalului au declarat pentru Reuters că exporturile de petrol de la terminalul CPC de la Marea Neagră continuau miercuri dimineață.

Alte trei surse din industrie au declarat că livrările de petrol din câmpurile petroliere către conducta CPC erau neîntrerupte începând de miercuri dimineață.

Orice întrerupere majoră la CPC ar pune și mai multă presiune pe piața mondială a petrolului, care se confruntă cu una dintre cele mai grave crize de aprovizionare de la embargoul petrolier arab din anii 1970.

CPC a declarat că a depus un apel la tribunalul din orașul rusesc Novorossiisk, solicitând suspendarea executării hotărârii pentru a evita o întrerupere care ar putea avea consecințe irevocabile asupra echipamentului conductei.

Conducta CPC se află în centrul atenției de când Rusia a trimis trupe în Ucraina, în ceea ce numește o „operațiune militară specială”. Sancțiunile occidentale impuse ca urmare au dus la scăderea exporturilor rusești și la creșterea prețurilor petrolului.

KasMunayGaz deține în România, prin Grupul KMG International, Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și operează o a doua rafinărie, Vega. Prin KMG Trading AG, compania de trading localizată în Elveția, Grupul efectuează operațiuni comerciale majore cu petrol și produse petroliere în regiunea Mării Negre și a Mării Mediterane. KMG International deține peste 1.000 de puncte de distribuție în țări europene (România, Moldova, Bulgaria și Georgia) care operează sub brandul Rompetrol.

KazMunayGas este acționar al Caspian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport țiței dintre zăcămintele din vestul Kazakhstanului și portul de la Marea Neagră – Novorossiysk Rusia (lungime – 1.510 km). CPC este deținută în proporție de 31% de Rusia, 19% de Kazakhstan, iar restul de alți operatori.

KMG International deține un terminal maritim în Portul Midia, în apropierea rafinăriei. Prin terminalul situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre, compania descarcă materiile prime aduse prin conducta din Kazahstan. Terminalul petrolier poate primi nave de până la 160.000 tdw, operațiunile de descărcare/încărcare a țițeiului realizându-se printr-o conductă submarină și de uscat între un sistem plutitor de acostare și parcul de rezervoare al rafinăriei Petromidia. Operarea prin terminal scade distanța cu aproximativ 33 de kilometri față de traseul prin portul Constanța.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: