Restaurantele McDonald’s Corporation se redeschid duminică în Rusia, de Ziua Naţională a Rusiei, cu nume şi patron noi, la mai bine de trei decenii după ce lanţul occidental de fast-food extrem de popular a ajuns în Rusia, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Relansarea va avea loc de Ziua Rusiei, o sărbătoare naţională care celebrează independenţa ţării, în aceeaşi locaţie emblematică din Piaţa Puşkin din Moscova, unde McDonald’s a fost deschis pentru prima dată în ianuarie 1990.

La începutul anilor 1990, când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, McDonald’s a ajuns să întruchipeze detensionarea relaţiilor din timpul Războiului Rece şi a atras milioane de ruşi să guste mâncarea şi să cunoască cultura americană. Ieşirea companiei americane de pe piaţa rusă reprezintă simbol puternic al modului în care Rusia şi Occidentul îşi întorc din nou spatele, notează Reuters.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

McDonald’s a anunţat luna trecută că îşi vinde restaurantele din Rusia unuia dintre licenţiaţii locali, Alexander Govor.

”Arcadele aurii” emblematice ale McDonald’s au fost demontate în locaţiile din Moscova şi Sankt Petersburg pentru a face loc unui nou logo care conţine imaginea a doi cartofi prăjiţi şi a unei chifle de hamburger pe un fundal verde. Redeschiderea va acoperi iniţial 15 locaţii din Moscova şi regiunea înconjurătoare.

Govor a spus că intenţionează să extindă noul brand, al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, la 1.000 de locaţii din toată ţara şi să redeschidă toate restaurantele lanţului în termen de două luni. Cu toate acestea, pot exista unele obstacole.

McDonald’s, cel mai mare lanţ de fast-food din lume, deţinea 84% din cele aproape 850 de restaurante ale sale din Rusia şi a încasat aproximativ 1,4 miliarde de dolari în urma vânzării către Govor, al cărui companie administrase anterior 25 de restaurante.

Oleg Paroev de la McDonald’s Rusia a spus că alte persoane care deţin o franciză ar avea opţiunea de a lucra sub noul brand, dar brandul tradiţional McDonald’s va părăsi ţara. McDonald’s a precizat că îşi va păstra mărcile comerciale.

McDonald’s a generat anul trecut aproximativ 9%, sau 2 miliarde de dolari, din veniturile sale din Rusia şi Ucraina. McDonald’s are dreptul să îşi cumpere restaurantele din Rusia înapoi în 15 ani, dar multe condiţii de vânzare către Govor rămân neclari.

Agenţia de presă rusă TASS a anunţat miercuri că McDonald’s va rămâne deschis ca de obicei în aeroporturile şi gările din Moscova şi Sankt Petersburg până în 2023, citând o sursă apropiată de Rosinter Restaurants, o altă franciză.

”Rosinter are un acord unic conform căruia corporaţia americană nu poate lua franciza. Ei pot opera în pace”, relatează TASS, citând Rosinter Restaurants.