Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata a crescut cu aproximativ 30% în primele trei luni ale anului față de anul trecut. Majorare semnificativă pentru comerțul agricol

supermarket pexels-daria-shevtsova Foto: Produse agroalimentare în supermaket / Pexels - Daria Shevtsova

În primele trei luni ale anului, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului trecut. atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 31,2%, respectiv cu 29,3%, arată datele Institutului Național de Statistică. Comerțul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii a înregistrat o majorare de 68%.

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 31,2%, datorită creșterii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+68,0%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+56,4%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+52,1%), comerţului cu ridicata nespecializat (+23,5%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+20,8%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+15,0%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+11,5%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+6,4%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-30.III.2022 comparativ cu perioada 1.I-30.III.2021, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 29,3%

În luna martie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni nominali, faţă de luna februarie 2022, atât ca serie brută cu 25,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 10,3%. § În luna martie 2022, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut, în termeni nominali, față de luna martie 2021, atât ca serie brută cu 34,0%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 36,2%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: