Peste 80 de companii deținute de ruși sau cu participare rusă au fost înregistrate în Serbia în luna martie. Aceste date au fost publicate, miercuri, de Registrul Unic de Stat al Persoanelor Juridice și Antreprenorilor din țară, scrie Rador.
Un total de 202 antreprenori individuali din Rusia și 86 de companii cu participare rusă și-au înregistrat afacerile în Serbia după introducerea noilor sancțiuni occidentale împotriva Rusiei. Tot în aceeași perioadă, în țară au fost înregistrate cinci companii ucrainene, precum și un antreprenor individual din Ucraina.
Analiștii sârbi subliniază că, în viitorul apropiat, până la 400 de companii din Rusia ar putea să se mute în această țară sau să îşi deschidă reprezentanțe pe teritoriul Serbiei.
„O parte din firme nu pot funcționa normal (din cauza sancțiunilor), dar au încheiate contracte și obligații în baza acestora, iar singurul loc din Europa unde nu au probleme cu organizarea activităţii este Serbia”, a declarat un omul de afaceri sârb, președinte companiei ITM Group, Toplica Spasojević.