Premierul Spaniei spune că liderii UE trebuie să acționeze pentru a scădea prețurile la energie. Europa nu poate fi un ostatic energetic al lui Putin

gaze Sursa foto: Pixabay

Premierul Spaniei, Pedro Sánchez, a spus că liderii UE trebuie să acționeze pentru a scădea prețurile la energie pentru a împiedica Europa să devină „ostaticul” lui Vladimir Putin și pentru a limita pagubele economice cauzate de războiul din Ucraina.

Într-un interviu pentru Financial Times, Pedro Sánchez a spus că în cadrul summitului început joi ar trebui să se găsească soluții care să ajute Spania și alte țări în lupta cu creșterile mari ale prețurilor la combustibil și electricitate, precum și pe cele care au încercat să-și reducă dependența de gazul rusesc.

„Dacă UE nu ne oferă instrumente pentru a răspunde la această urgență energetică, va fi dificil nu doar pentru Spania, ci și pentru toate statele membre să suporte costul economic enorm”, a spus Sánchez.

Moscova a încercat să mențină prețurile la energie la nivel european ridicat, menținând rezervele de gaze la un nivel scăzut anul trecut, ca parte a unei strategii de dinainte de război, a susținut Sánchez.

„Trebuie să ne apărăm concetăţenilor. Europa nu poate fi un ostatic energetic al lui Putin. Trebuie să ne creștem independența energetică în același timp în care ne adaptăm sistemului de prețuri la o nouă realitate. Dacă industriile își încetinesc producția, nu este pentru că au o problemă cu cererea, este pentru că au costuri cu energia care sunt absolut insuportabile”, a spus Sánchez.

În prezent, propunerile Comisiei Europene care urmează să fie lansate miercuri se ocupă aproape exclusiv de stocarea gazelor, pe care Bruxelles-ul îl consideră cel mai mic numitor comun care poate obține sprijin în rândul celor 27 de state membre ale UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: