Autostrada spre Moldova : Grindeanu explică în ce etapă este licitația pentru construirea primilor kilometri ai autostrăzii Ploiești-Buzău

A7 Buzău Ploieşti Sursa foto: Cătălin Drulă / Facebook

Constructorii care au câștigat licitația pentru execuția celor trei loturi ale Autostrăzii Ploiești -Buzău trebuie să răspundă clarificărilor Companiei de Drumuri și să prezinte toate documentele necesare înainte de desemnarea oficială, a explicat marți, la Parlament, ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu. Practic, în câteva zile, CNAIR urmează să anunțe oficial cei trei constructori din România desemnați pentru cele trei loturi ale Autostrăzii A 7 Ploiești-Buzău, fiind o procedură cu o durată de două săptămâni, de la notificarea trimisă constructorilor și până la momentul desemnării oficiale. Este o etapă de corespondență între CNAIR și firmele din România desemnate câștigătoare începută în 18 februarie, atunci când asocieri conduse de constructori din România au primit notificările CNAIR privind clasarea pe prima poziție după evaluarea tehnică și financiară, potrivit informațiilor Asociației Pro Infrastructură (API). Astfel, în termenul celor 14 zile, la sfârșitul săptămânii CNAIR urmează să finalizeze verificarea documentelor depuse și să anunțe oficial, câștigătorii, a explicat Grindeanu : ,,Au fost înștiințați câștigătorii. Cred că sunt în termenul în care s-au cerut datele și clarificările. Nu pot să ies să dau informații pe surse (n.r. referitor la API). În mod sigur, În zilele următoare și sunt conștient de ce spun, zilele următoare îi vom desemna oficial pentru că se scurge acel termen oficial în care ei trebuie să aducă actele cerute de CNAIR”

Toate cele trei asocieri care au câștigat contractele de execuție sunt conduse de firme din România:

  • Lotul 1, Ploiești (Dumbrava) – Mizil, revine celor de la Bog’Art-Tancrad-Cosedil (România – Italia)
  • Lotul 2, Mizil – Pietroasele, celor de la Coni-Trace (România – Bulgaria)
  • Lotul 3, Pietroasele – Buzău, revine Drum Asfalt – Ilgaz – OPR – Obras – Trameco

Tronsonul Ploieşti – Buzău, în cifre:

Lungime – 63 km;

– 6 noduri rutiere;

– 160 de ha de perdele forestiere;

– 42 de poduri + pasaje;

– 4 spații de servicii moderne, dotate și cu stații de încărcare electrice.

Primul tronson din Autostrada A7, care leagă Moldova de București, a fost lansat la licitație pe 1 iunie 2021. Contractul presupune execuția lucrărilor pentru Autostrada Ploiești – Buzău, în lungime de 63,25 km și are o valoare maximă de 5 miliarde lei, cu termen de execuție 20 de luni.

Contractul este împărțit în trei loturi, respectiv:

  • Lot 1 Dumbrava-Mizil, în lungime de 21 km – valoare maximă 1,95 miliarde lei
  • Lot 2 Mizil-Pietroasele, în lungime de 28,35 km – valoare maximă 1,74 miliarde lei
  • Lot 3 Pietroasele-Municipiul Buzău, în lungime de 13,90 km – valoare maximă 1,36 miliarde lei.

Toate cele patru loturi ale următoarei secțiuni, Buzău – Focșani, sunt lansate în licitație, iar pentru loturile Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani se estimează lansarea în licitație în următoarele luni. Fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă a criticat de mai multe ori întârzierile proiectului A 7, cea mai mare investiție pentru o Autostradă din Europa finanțată prin PNRR.

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. S-a impartit cascavalul.
    Acum se mai negociaza la foloase necuvenite si pe terenurile cui trebuie sa treaca Autostrada!
    Si dai si lupta Neicusorule!
    In loc sa desfiintezi CNDAIR care e o frana in ponirea autostrazilor!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.