Marea Britanie: Creșterea economică în trimestrul III, revizuită în scădere la 1,1%

Londra, Marea Britanie Sursa foto: Facebook/Welcome to London

Creșterea economică a Marii Britanii a fost revizuită în scădere în trimestrul trei, la 1,1%, potrivit datelor oficiale publicate miercuri și citate de publicația boursorama.com.

Creșterea produsului intern brut (PIB) al celei de-a cincea economii mondiale a fost estimată inițial la 1,3% pentru perioada iulie – septembrie iar economiștii interogați de Reuters anticipau o confirmare a cifrei.

În trimestrul doi, creșterea PIB-ului a urcat până la 5,4%, pe fondul renunțării la numeroase restricții legate de pandemia de COVID-19.

Analiștii se așteaptă la o încetinire a creșterii economice în trimestrul patru, din cauza unui nou val epidemic provocat de varianta Omicron a coronavirusului.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: