Mediul de afaceri avertizează că din cauza schimbărilor dese ale legilor şi a creşterii taxelor, antreprenorii din România amână sau opresc investiţiile în dezvoltarea afacerilor

calculator venituri taxe calcule salarii impozit pixabay.com Sursa foto: Pixabay

Mediul de afaceri din România transmite că este afectat şi destabilizat de schimbările fiscale dese, creşterea taxelor şi aplicarea legilor chiar şi de pe o zi pe alta, aşa cum s-a întâmplat în ultimii aproape doi ani, potrivit unei analize NextUp, producător de software care implementează e-TVA şi e-Factura pentru IMM-uri.

Potrivit companiei, din cauza impredictibilităţii legislative, care afectează din ce în ce mai puternic afacerile mici şi mijlocii, tot mai mulţi antreprenori amână sau opresc complet investiţiile în dezvoltarea afacerilor.

„Legile sunt aplicate înainte să fie înţelese, pentru că direcţia generală a instituţiilor de stat în relaţie cu contribuabilul este de a-l prinde cu frauda. Din cauza impredictibilităţii legislative, care afectează din ce în ce mai puternic afacerile mici şi mijlocii, tot mai mulţi antreprenori amână sau opresc complet investiţiile în dezvoltarea afacerilor”, susţine NextUp, firmă de soluţii software care implementează orice modificare fiscală în softurile pe care le dezvoltă pentru afaceri, aflată în contact cu peste 6.000 de IMM-uri.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
În ultimii ani, dar mai ales în ultimele 18 luni, în România au avut loc numeroase schimbări privind regimul fiscal pentru firme, venite atât cu măriri de impozite, cât şi cu introducerea mai multor taxe şi cu eliminarea unor facilităţi fiscale. Potrivit reprezentanţilor NextUp, instabilitatea legislativă este la un nivel fără precedent în România – nu doar că au loc schimbări fiscale extrem de frecvent, dar foarte multe intră în vigoare într-un timp foarte scurt, în câteva săptămâni, în câteva zile sau chiar de pe o zi pe alta.
Evenimente

Impactul pe bugetul unei companii este uneori direct, imediat puternic. Dacă cele mai cunoscute publicului larg sunt schimbările aduse de e-Factura, care au generat un haos total, şi cele de e-TVA anunţate iniţial în iunie că vor intra în vigoare în iulie, în practică modificările fiscale sunt mult mai numeroase. Concret, în 2023 au fost 219 modificări de lege cu impact direct asupra firmelor, iar în 2024, până la final de iulie, sunt 124 de modificări fiscale, conform legilor publicate online de ANAF, susţine compania.

„Multe dintre aceste modificări intră în vigoare într-un timp record, chiar şi de azi pe mâine, şi fără norme de aplicare clare şi documentate. Comunicarea din partea instituţiilor de stat este sărăcăcioasă, deloc transparentă, iar antreprenorul lasă responsabilitatea aplicării legii în mod corect în grija contabilului. Digitalizarea la stat în ultimul an a însemnat pentru contabili stres şi mai multă muncă manuală, pe care, din păcate, softul nu poate să o preia întotdeauna – de exemplu, acele note explicative de TVA, pe care contabilii vor trebui să le întocmească de mână. Schimbări dese, cu impact în bugetul companiei înseamnă aşteptare. Asteptăm să vedem ce avem de plătit, ca să ştim cât putem investi, să ne întindem cât ne e plapuma. De aceea, în acest context, multe firme nu mai fac investiţii de business şi, în consecinţă, fie abia supravieţuiesc, fie amână creşterea. De altfel, în mediul de afaceri experimentăm o atmosferă de nesiguranţă, cauzată de lipsa de predictibilitate creată de oficiali. Antreprenorii sunt dornici să facă investiţii, printre care în digitalizare şi automatizarea operaţiunilor printr-un folosirea unui soft potrivit de tip ERP, în dezvoltarea echipei şi în deschiderea de noi puncte de lucru sau în alte forme de extindere. Însă, prin prisma noilor reglementări fiscale prin care au dispărut anumite facilităţi şi au crescut anumite taxe, firmele se văd nevoite să ia măsuri drastice de tăieri de costuri şi dezvoltare, care în fond înseamnă şi mai puţini bani la bugetul de stat. Din punctul nostru de vedere, nu fac bine deloc mediului de afaceri aceste schimbări bruşte de direcţie, de taxe, pentru că antreprenorii nu ştiu la ce să se aştepte şi trăiesc într-o impredictibilitate totală”, declară Roxana Epure, managing partner NextUp.

Potrivit companiei, printre efectele acestor schimbări fiscale se numără şi riscul de faliment pentru anumite firme. Instabilitatea legislativă afectează cel mai grav IMM-urile, multe fiind impactate de schimbările de taxe şi, în consecinţă, se străduiesc să revină la cifrele de profitabilitate din trecut, adaugă reprezentanţii NextUp, care aplică orice modificare fiscală în softuri folosite de mii de firme din România.

„Deloc surprinzător, cele mai afectate sunt firmele mici. Ca atare, numai în primele 4 luni ale anului, peste 32.000 de firme şi-au închis activitatea, fiind cu 44% mai multe decât în 2023, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Firmele radiate sunt din diverse domenii de activitate, printre care comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, agricultură, silvicultură şi pescuit, informaţii şi comunicaţii, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice sau construcţii, ceea ce înseamnă că schimbările fiscale au repercursiuni la nivel general, nu doar în cazuri particulare”, mai arată compania.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: