Drulă, despre lotul lipsă de pe A1 Lugoj – Deva: Nu se termină în 2026, banii PNRR sunt pierduți / Grindeanu: „USR a cărat urși prin păduri ca sa blocheze A1”

Autostrada-Lugoj-Deva-UMB

Lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, secțiunea de 9 kilometri care lipsește pentru autostradă completă între Sibiu și Nădlac II nu poate fi terminat în 2026, termenul-limită, pentru a nu pierde banii din PNRR, susține liderul USR, Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.

Invitat joi, la Digi24, Drulă l-a acuzat pe ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu că ar face promisiuni fără acoperire privind finalizarea celor 9 kilometri dintre Holdea (jud. Hunedoara) și Margina (jud. Timiș) și a explicat că nu urșii sunt de vină pentru întârzierea proiectului așa cum a sugerat ministrul Grindeanu, ci de fapt autoritățile care nu și-au respectat obligațiile la timp (avize/ defrișarea pădurii).

Constructorul UMB ar urma să intre efectiv în șantier de săptămâna viitoare, conform anunțului ministrului Grindeanu, care a promis, totuși, începerea lucrărilor încă din toamna anului 2023.

Drulă estimează finalizarea lotului în 2027 și explică durata prin lucrările specifice unui lot cu tunel. „Singurul motiv pentru care nu avem autostradă acolo este că Statul nu și-a făcut treaba. Am pus (n.r 2021) 300 de milioane de Euro în PNRR pentru acest lot. Încă nu este terminată scoaterea din circuitul forester, proiectul tehnic nu este aprobat. Nu e nicio problemă de urși…ministerul Transporturilor nu a făcut toate formalitățile. Este exclus să fie gata în 2026 și ne va pierde banii din PNRR. Din momentul în care se intră în teren sunt 34 de luni. Tehnic vorbind, va dura minimum 3 ani dacă nu chiar 4 ani. Trebuie construite două tuneluri, iar ritmul (de săpare) este de 5/6 metri pe zi. La 2000 de metri, cu două galerii, cu finisaje că trebuie făcute și lucrările la ventilație la iluminat. Nicio șansă, poate la finalul anului 2027”, a declarat Cătălin Drulă.

Grindeanu a acuzat USR că a „cărat urși pe A1”

„Când am venit în funcție acest pasaj era blocat. Celebrele pasaje pentru urși unde, eu vin din Banat, nu există urși în zona aia. Au cărat tot USR-iștii urși prin păduri să-mi arate că există, nu există. Am văzut poze acum vreo șase luni când am spus că facem pasaj pentru urși, urși care nu există în acea zonă, că nu există. Și mi-au arătat tot niște domni de la USR niște filmări, dar erau din Banatul de sud, adică din Caraș acele filmări cu urși. Dar nu mai dăm timpul înapoi”, a spus Sorin Grindeanu, la Digi24.

Acordul de mediu nr. 07/09.09.2010 (revizuit în 2013 și 2016) emis pentru autostrada Lugoj – Deva impune realizarea a trei ecoducte și două tuneluri pe sectorul cuprins între km 27+620 – km 56+220, pentru asigurarea și menținerea permeabilității pentru carnivorele mari (detalii aici).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dumneavoastră doamna Mădălina Podaru , ca ziarist specializat in domeniu , ce părere aveți ?
    Sau nu aveți voie de la Tapalagă și Pantazi sa vă expuneți punctul de vedere ?
    Cu atât mai mult să-l contraziceți pe Drulă? Sau pe Cosma ? Sau pe Ciurea ?
    De doi ani Pro – Infrastructura a pornit o campanie înverșunată împotriva UMB .
    A întârziat UMB vreo lucrare ? Nu !
    Toate lucrările finalizate in această perioadă , DEx 12 tronson 2 și 3 , A0 lotul 2 , nu au depășit termenul contractual , din contră.
    Ați cerut punctul de vedere al UMB privind unele probleme care apar in derularea contractelor ? Nu am citit așa ceva .
    In rest numai de bine.

    • Grindene tu esti? Sau a activat PSDNL postacii de partid?
      Am citit si eu articolele celor de la Pro Infrastructura. Oamenii de acolo au inspectat lotul respectiv si calculand termenul de executie, au ajuns la concluzia ca nu se vor incadra in planul prevazut de PNRR.
      Daca ai cap si intelegi textul, vei vedea ca cei de la Pro Infrastructura arata cu degetul spre autorittati, nu spre UMB.
      Insa si cei de la UMB au inceput sa inteleaga ceea ce spun cei de la Pro Infrastructura de mult: Ca e posibil sa se fi intins mai mult decat puteau. Vezi cazul centurii Galati unde cei de la UMB au cerut rezilierea (pentru pret prea mic ofertat) iar Grindeanu a refuzat.
      Si inca ceva, in 2024, UMB trebuie sa finalizeze mai multe lucrari anul acesta: un lot din centura timisoara, tronsul 4 din DEX Craiova Pitesti, Lotul 4 din A0 nord, loturile 1 si 4 din A7 Buzau Focsani, lotul de pe A3, DEX Braila- Galati.
      Daca cei de la UMB se vor incadra in termene, sunt convins ca cei de la Pro Infrastructura vor iesi cu un comunicat prin care sa-i felicite.
      Dar daca se vor depasi termenele, Grindeanu isi va da demisia si va iesi din politica? Tu iti vei schimba opinia?

      • Crezi că este ceva de înțeles din ce spune api, înafara de ură, venin și directive de partid? Și de unde știi tu ce au înțeles cei de la UMB? Oamenii își văd de treabă și cred că asta contează. Restul? Câinii latră caravana trece. Adică UMB. M-am gândit să-ți traduc pentru că în general tu nu prea înțelegi ce se întâmplă. Adică te faci că nu înțelegi. Până la urmă fiecare face ce vrea sau ce i se spune.

      • Dacă ați fi urmărit comentariile pe probleme de infrastructură ați fi observat că nimeni , absolut nimeni nu a cerut demisia lui Grindeanu și desființarea CNAIR ca mine. Așa că lăsați-o mai moale. Și dacă citeați cu atenție comentariul meu , observați că mă refeream la poziția redactorului față de cele relatate. Drulă este un om politic. Are interesele lui. Redactorul de specialitate ce opinie are ? Asta am cerut și am exemplificat.
        In rest numai de bine.

    • Rateu dute pe tronsonul 3 DX12 sa vezi cum arata plin de denivelari si in plus tronson 4 abandonat

  2. Aici nu e vorba despre (in)capacitatea UMB de a finaliza lotul la timp, nu e vorba nici de API (ca doar nu ei trebuie sa construiasca) si nu e vorba nici despre societatea civila.
    Aici este vorba, la subiect, de faptul ca la mai bine de 18 luni de la semnarea contractului, constructorul nu a intrat in santier. Un antreprenor serios are tot interesul sa incaseze banii pe proiectul pe care il executa. Lasand la o parte faptul ca UMB e (aparent) peste capacitate, nu am vazut din partea CNAIR/MT nicio presiune pentru acest santier, asa cum vedem din partea dl-ui Scriosteanu in alte santiere din tara.
    Asta ma duce cu gandul la faptul ca pentru acel santier nu exista toate avizele necesare pentru a intra la lucru. Lasand la o parte faptul ca antreprenorului ii convine de minune situatia (din motivele mentionate mai sus) rezulta incapacitatea beneficiarului (CNAIR) de a pune amplasamentul la dispozitia constructorului.

  3. Dar ăștia de la API au vreun loc de muncă,sau datul din fleancă este jobul lor full-time?

  4. Moare Drulaul de ciuda! Ce a spus când a ieșit ca un las de la guvernare? ,,Gata s-a luat piciorul de pe accelerație la finalizarea autostrazi,, Se vede rezultatul, estima Sibiu-Boita 2026 și alte exemple! Drulica să stea acolo unde e locul și să-și pună fermoar la gură, pentru că a pierdut. Și voi ziariștilor postați comentariul, pentru că de data asta am făcut print-screen și o să îl postez mai departe!

  5. Impartial spune ( comentariu postat acum câteva zile ) :
    Situație la 28.02.2024 privind stadiul fizic și cel financiar pentru lucrările contractate de UMB
    .
    Total Stadiu fizic Valoare Stadiu financiar Valoare Diferență
    mld. lei % mld. lei % mld. lei mld.lei
    20,471 0,311 6,374 0,232 4,752 1,621
    Deci la sfârșitul lunii februarie UMB avea de primit de la CNAIR peste 1,6 miliarde lei.
    Conform contractelor este îndreptățit sa micșoreze ritmul atunci când plățile întârzie.
    Simplu.
    Posibil ca UMB să înregistreze unele întârzieri pe unele loturi dar in mod sigur vor finaliza in cel mai scurt timp posibil .
    In rest numai de bine.

  6. Adevarul e ca USR a fost complice la negocierea PNRR ce astazi finanteaza criminalitatea si coruptia PSD-PNL prin ridicarea parandaratului la 15-20%.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.