Romaero, companie de stat specializată în producţie și servicii în domeniul aeronauticii, a intrat în insolvență

Romaero, aeroport, Aeroportul International Bucuresti Baneasa Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Instanța a aprobat cererea companiei de stat Romaero de a intrat în insolvență. Expert Insolvență SPRL a fost administrator judiciar provizoriu desemnat de către instanță.

La începutul acestei luni, Curtea de Apel București a decis ca Romaero, să plătească despăgubiri de aproape 17 milioane de euro unui om de afaceri care ceruse transformarea unui avion Boeing 737-200, în urmă cu mai bine de 15 ani, potrivit Știrile ProTV. Economedia a scris mai multe aici despre cine este omul de afaceri care a pus umărul la insolvența Romaero.

Romaero și-a asumat prin contract modernizarea și mentenanța aparatului de zbor, dar nu a dus contractul la bun sfârșit pentru că, între timp, Romaero și-ar fi pierdut dreptul de a certifica aceste modificări, iar Boeing nu a validat aceste modificări.  Sursa citată mai menționează că Romaero are datorii istorice de peste sapte sute de milioane de lei, iar la Bursă este evaluată la 132 de milioane de lei.

Acțiunile sale au scăzut cu peste 40 la sută în ultimul an, o scădere de 3,55 % fiind înregistrată vineri, 22 decembrie 2023. Potrivit raportului financiar, după primul semestru al acestui an, Romaero a avut pierderi de 42,5 milioane lei. Datoriile curente au crescut cu 16,89% faţă de valorile de la 31 decembrie 2022 reprezentând în principal obligații accesorii datorate bugetului general consolidat și furnizorilor de utilități.

Raportul mai arată că societatea a înregistrat o creștere cu 23,74% față de pierderea planificată influențată în principal de următoarele cheltuieli cu:

  • accesoriile datorate ANAF: 11.280 mii lei;
  • accesoriile DITL S1: 3.639 mii lei;
  • penalizări comerciale datorate furnizorilor de utilități (Apa Nova, Enel Muntenia, Engie, Apele Romane): 3.281 mii lei.

Compania este controlată de stat. Astfel, 56,71% din acțiuni sunt deţinute de statul român prin Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului, urmat de SIF Muntenia (23,24%) şi Fondul Proprietatea (18,87%). Restul acțiunilor este deținut de persoane fizice (1%) și persoane juridice (0,16%)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: