Drulă: Datoria publică a ajuns la 51,1% din PIB, legea prevede îngheţarea cheltuielilor salariale

Catalin Drula USR Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, acuză Ministerul Finanţelor de încălcarea legii responsabilităţii fiscal bugetare, având în vedere că a publicat cu trei luni întârziere raportul semestrial privind finanţele României, care trebuia scos până pe 31 iulie.

De asemenea, Cătălin Drulă a declarat, pentru B1 Tv, că datoria publică a ajuns la 51,1% şi că, într-o astfel de situaţie, legea prevede îngheţarea cheltuielilor salariale şi prezentarea în cel mai scurt timp a unui program de reducere a cheltuielilor.

“Ce spune acolo? Că datoria publică a ajuns la 51,1% din PIB. Ce spune legea responsabilităţii fiscal bugetare? Că în acest moment ar trebui îngheţate cheltuielile salariale şi prezentat, în cel mai scurt timp, Parlamentului un program de reducere a cheltuielilor şi să se vină cu o lege care să îl şi implementeze”, a spus el, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă sunt justificate solicitările de creşteri salariale din această perioadă, Drulă a răspuns că acest lucru “depinde de la caz la caz”.

“Eu sunt un fan al reformelor, ceea ce înseamnă că unii oameni merită mai mulţi bani (…) În instituţiile publice sunt nişte oameni extraordinari şi cu suflet mare, care ţin în spate acest stat şi care nu câştigă pe cât ar trebui. Dar este plin şi de loaze şi de toţi oamenii aduşi de partid, care fac un rău economiei româneşti, pentru că lipsesc acei oameni din economia privată, unde ar putea să contribuie”, a afirmat Drulă.

Liderul USR a susţinut că bugetul a fost unul “mincinos”, “cheltuielile au crescut fără număr” şi că “nu există nicio intenţie din reformă”. În acest sens a adăugat că “pensiile speciale sunt bine mersi la locul lor” şi că există “cazuri de risipă bugetară”, precum achiziţiile de maşini sau sinecuri de 10.000-12.000 de euro pe lună.

“Este un rău extraordinar de mare făcut pe final de an, despre care se vorbeşte puţin. S-a dat o ordonanţă de stopare a plăţilor, nu a cheltuielilor. Atenţie, pentru că e o diferenţă foarte mare. O cheltuială este dacă nu mai cumpăr ceva. O plată este dacă am cumpărat, dar las datorie şi nu am plătit. Primăriile sunt puse să nu plătească datorii deja făcute. Este o disperare între primari. Se pregăteşte să o rezolve domnul Ciolacu. Pixul a devenit instrumentul suprem. Banii se dau discreţionar. Este primul an de după revoluţie în care nu se face rectificare bugetară şi când acest fond de rezervă, care avea iniţial o dimensiune de câteva sute de milioane de lei, pentru urgenţă, a ajuns la peste 10 miliarde. Sunt peste o sută de alocări. Acest fel de a guverna a dus economia în groapă”, a spus el.

Cătălin Drulă a menţionat că a discutat cu un primar USR care i-a spus că e “forţat să facă un excedent de 500 de milioane de lei” pe ultimele două luni ale anului. Din aceşti bani, 100 de milioane de lei ar fi reprezentat plata unor lucrări de renovare pentru şcoli şi 100 de milioane de lei erau pentru străzi.

“E un blocaj generalizat prin ţară. Primarii aşteaptă ca nişte guguştiuci, cu ciocul deschis, să le picure acolo Marcel Ciolacu câte un bănuţ şi toată lumea crede, magic, că se rezolvă lucrurile după 1 ianuarie”, a adăugat el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Deoarece dezinformarea publica a ajuns la 100% prapaditilor. Datoria interbelica si datoria comunista a dus la pierderea teritoriilor si distrugerea Romaniei. Ma gunoaielor, nu mai furati si talhariti populatia, nu mai inrobiti viitorul copiilor altora in complicitate cu mafia speciala inscaunata de voi in Justitie, Politie, Parlament, CCR, etc, ca va veni vremea cand veti da inapoi tot ce ati furat si distrus pana la al saptelea nem de gunoi special.
    https://infocultural.eu/revolutia-franceza-cauze-consecinte-si-personalitati-cheie-care-au-modelat-lumea/

  2. La noi, Legea e optionala si pt. slujitorii cei mai inversunati ai ei(CCR).

    Cautati ‘The fascism of austerity’ de la INET Economics.
    Prea putine creiere ca sa inteleaga despre ce e vorba, in special lobotomizatii de ‘dreapta’, dar…

    Italia are 144% din PIB, cum facem ? Sa nu credeti ca-i ceva mai roz acolo, in ciuda aparentelor.

    Da, sunt mai harnici dar cam la fel de naivi.

    Singura problema reala e sa inteleaga si ultimul aghiotant de partid(toate) ca nu se mai poate fura, daca vor sa mai aiba viitor politic.

    Romania se afla intr-adevar intr-o situatie fara precedent, pt. ca dobanzile datoriei sunt cancer curat iar noi nu avem randament net mai mare decat ele, dar asta trebuie sa inteleaga precis fiecare roman iar aici suntem parseci distanta.

    Solutia ? Ce-a facut Boc, stramos ideologic al celor de la USR, crypto-basisti in adancuri.

    USR nu e nici de departe cel mai bun partid, dar din Ro. este, iar masurile pe care le cer sunt strict necesare.

    USL a adus Romania in prag de faliment, literalmente.

    Din nou, prea putini inteleg exact acest aspect pt. ca ‘ a trai pe datorie ‘ a ajuns Norma la nivel Global.

    (serparaia fiind mult mai sobolanoasa…)

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.