Asociația pentru Pensiile Administrate Privat: Un milion de români cu profesii liberale, manageri şi funcţionari publici riscă să fie excluşi definitiv din Pilonul II, conform proiectului legii pensiilor

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

O modificare legislativă în proiectul noii legi a pensiilor va exclude definitiv din Pilonul II de pensii private aproape un milion de liber-profesioniști (PFA, II, IF, DDA, etc.), funcționari publici și manageri angajați cu contract de mandat, atrage atenția Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR).

Amintim, Economedia a relatat ieri că proiectul noii legi a pensiilor conține o prevedere neclară care, potrivit unor interpretări, ar putea face ca peste un milion de persoane, din cadrul microîntreprinderilor sau PFA-urilor să nu mai contribuie la Pilonul 2 de pensii private. Economedia a cerut clarificări de la Ministerul Muncii cu privire la interpretarea acestei prevederi și le vom publica de îndată ce le vom primi.

Conform APAPR, această nouă excludere din Pilonul II s-ar adaugă milionului de salariați deja excluși cu contribuțiile viitoare până în 2028 (construcții, agricultură, industrie alimentară, IT), adică un impact major asupra stabilității Pilonului II de pensii private obligatorii.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Astfel, în Art. 35 alin. (2) din proiectul noii legi a pensiilor, prevederea în vigoare în prezent (potrivit căreia la Pilonul II contribuie salariații și toți cei care plătesc CAS) este înlocuită de o prevedere care menține în sistem doar salariații, nu și pe cei asimilați salariaților (profesii liberale, contracte de mandat, etc.). “Modificarea legislativă este aparent minoră – înlocuirea unui „sau” cu un „şi” – dar produce efecte dramatice pentru aproape un milion de români și pentru Pilonul II ca sistem. Modificarea este prezentă doar la alin. (2), care se referă la contribuția virată Pilonului II, nu și alin. (1), care se referă la contribuția virată la bugetul public de pensii”, transmite APAPR.

APAPR face apel public la Ministerul Muncii, Guvern și Parlamentul României să mențină în proiectul legii pensiilor prevederea care este în vigoare în prezent (Art. 39 alin. (2) din Legea 263/2010), fară să afecteze dreptul românilor de a contribui la Pilonul II de pensii private, cu rezultate excelente în primii 15 ani de funcționare.

Vezi și:

Prevedere neclară în proiectul noii legi a pensiilor: un „sau” schimbat în „și” ar putea face ca peste un milion de persoane să nu mai contribuie la Pilonul 2 de pensii

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Astea înseamnă vreo 2.000.000 de voturi, dacă toți ar ieși la vot România ar merge mai bine.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.