Fabrica de zahăr din Luduş, preluată în primăvară de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, reîncepe producţia până la sfârşitul acestei luni, după ce a preluat deja primele transporturi de sfeclă de zahăr de la cultivatori, scrie Agerpres.
„Veştile sunt bune, deja a început să sosească sfecla în fabrică, de astăzi se intră în ture şi pe mâine se preconizează că se începe tăierea la sfeclă, tăierea însemnând că începe procesul tehnologic de extracţie. Începem producţia în aceste zile, au fost semnate contracte cu transportatorii şi, din câte am înţeles, anul acesta se va primi o cantitate recoltată de pe circa 3400 de hectare. Sfecla e foarte, foarte frumoasă, e bună, are conţinut bun de zahăr. La momentul actual suntem în jur de 160 de persoane angajate, din care 120 suntem permanenţi, restul este personal sezonier”, a declarat presei, marţi, liderul sindical Daniel Preda.
El a precizat că sfecla contractată de conducerea Fabricii din Luduş de pe cele 3400 de hectare provine din judeţele Cluj, Mureş, Sibiu, Alba, Braşov şi Bistriţa-Năsăud.
„Din punctul nostru de vedere, al angajaţilor, cantitatea e mică, mai ales că ultima campanie a fost în anul 2021, când Tereos a anunţat că se retrage şi, dacă nu se găseşte un cumpărător pentru fabrică, o vor închide sau o vor demola. Cultivatorii mari de sfeclă s-au reorientat spre alte culturi, dar o parte au revenit anul acesta. Sperăm ca de anul viitor să fie mai mulţi şi să se cultive mai multă sfeclă”, a spus Daniel Preda.
Cine controlează fabrica
În luna februarie, compania franceză Tereos a anunțat că a vândut fabrica de zahăr Luduș către doi investitori români independenți, Mihaela Neagu și Mihail-Daniel Matache, investitori în sectorul agroalimentar și al produselor alimentare de consum. Mihaela Elena Neagu a cumpărat anul trecut și fabrica de zahăr Bod. Firmele controlate de Mihaela Elena Neagu s-au remarcat în ultimul deceniu prin zeci de contracte cu statul: de la ministere, agenții guvernamentale, primării, companii deținute de primării sau companii deținute de ministere. G4Media.ro a scris pe larg despre acest subiect.
Inițial, Tereos anunțase că intenționează să închidă fabrica. Producţia la fabrica de zahăr de la Luduș fusese oprită, iar unitatea urma să fie închisă şi demolată, după ce un acord cu Ministerul Agriculturii pentru preluarea fabricii nu s-a finalizat.
Fabrica, situată în Luduș, este una dintre ultimele două fabrici de prelucrare a zahărului rămase în România. Aceasta a suferit din cauza reducerii constante a suprafeței de teren plantate cu zahăr în țară. Până în anul 2021, zahărul obţinut din sfecla de zahăr cultivată în România a asigurat aproximativ 25% din necesarul de consum intern de 500.000 tone zahăr/an.
Mihaela Neagu este director general al Best Achiziții, companie care a cumpărat anul trecut și Fabrica de Zahăr Bod, pentru a o reporni. Sub conducerea lui Dan Tartagă, fabrica fost închisă în 2018, declarată în faliment după alţi 7 ani în care a fost în insolvenţă.
„Am cumpărat 60% din tot ce a însemnat fabrica de zahăr Bod – terenuri, locuinţe pentru angajaţi, dispensar – şi urmează să închidem procesul, cumpărând tot ce va scoate lichidatorul la vânzare. Astăzi (26 ianuarie – n.red.) ne-am întâlnit cu 80 de fermieri, cultivatori de sfeclă, pentru a discuta contractele pentru anul agricol curent“, a declarat pentru Ziarul Financiar Mihaela Neagu, director general al Best Achiziţii.
Aceasta spune că au cumpărat fabrica tocmai cu scopul de a o redeschide, mai ales că a apărut oportunitatea de a intra pe o piaţă cu un singur jucător – Agrana – în urma închiderii fabricii de zahăr de la Luduş de către Tereos.
„Am făcut o evaluare cu specialişti şi ne va costa peste 1 milion de euro. O să mergem să discutăm cu ministrul Agriculturii despre un posibil ajutor de stat şi luăm în calcul şi accesarea fondurilor europene, pentru că, pe lângă costurile cu retehnologizarea, o să avem costuri mari şi cu producţia şi salariile, angajând circa 200 de persoane, din care 20 am angajat deja. Majoritatea sunt din Bod, foşti angajaţi care au vrut să se reîntoarcă“, a declarat Neagu.
Totodată, Mihaela Elena Neagu controlează, ca unic acționar, și Libro Events SRL, potrivit Confidas. Înfiinţată în 2013, a avut cel mai bun an de existenţă în 2015, când a înregistrat o cifră de afaceri de 126 de milioane de lei şi un profit de 13 milioane. În 2021, cifra de afaceri a fost de 34.138.178 lei şi profitul de 716.965 de lei. A declarat 435 angajaţi.
Libro Events numără 350 de contracte publice, potrivit Confidas. Printre instituțiile cu care are contracte se se numără: Administrația Grădina Zoologică, ADMINISTRATIA ȘCOLILOR , LICEELOR ȘI GRĂDINIȚELOR SECTOR 4, ANFP, CENTRUL DE RESURSE ȘI ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI,CLUBUL SPORTIV ȘCOLAR REȘIȚA, Compania Națională Aeroporturi București SA, CJ călărași, CJ Constanța, DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI TELEORMAN.
Și Best Achiziții a câștigat o serie de contracte importante cu instituții ale statului.
Printre cele mai importante contracte ale celor două companii:
Spectacole, conferințe, expoziții și târguri, pentru Primăria Sectorului 4. În octombrie 2022, HotNews scria că Primăria Sectorului 4 a încheiat două acorduri-cadru, cu o valoare maximă cumulată de circa 10 milioane de euro, pe 3 ani, pentru spectacole, conferințe, expoziții și târguri. Firmele cu care s-au încheiat acordurile-cadru sunt Stage Expert SRL și Libro Events, potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice. Procedura de atribuire nu a fost licitație, ci prin procedură offline. Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, au fost încheiate acoduri-cadru cu 2 operatori economici: STAGE EXPERT SRL: valoare 24.507.000 lei; LIBRO EVENTS SRL : valoare 24.264.000 lei.
Curățenie în autobuzele STB. În iunie 2022, HotNews scria că Societatea de Transport București (STB) a externalizat serviciile de curățenie în mijloacele de transport în comun pentru o perioadă de 6 luni, urmând să plătească până la 11 milioane de lei, în funcție de notele de comandă. Până acum, STB făcea curățenie în mijloacele de transport cu proprii angajați, iar societatea a fost amendată de mai multe ori de ANPC din cauza mizeriei găsite în tramvaie, troleibuze și autobuze. Libro Events SRL-Leo Business Consulting SRL – un contract de maxim 5.685.318 lei pentru loturile 4,6,7,8, 9, 10,11,12, 14,15,18, pe 6 luni.
Dotare cu măști și combinezoane pentru spitalele din subordinea Primăriei București. În aprilie 2020, G4Media scria că Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), care gestionează toate spitalele din subordinea Primăriei București, a încheiat cu BEST ACHIZIȚII SRL trei contracte în valoare de 283.000 euro pentru furnizarea de măști și combinezoane COVID 19. Firma este controlată de Mihaela Elena Neagu și s-a remarcat în ultimul deceniu prin prisma contractelor încheiate cu statul în valoare de zeci de milioane de euro. În 2017 avea un singur angajat.
În calitate de acționar unic al firmei Best Achizitii SRL, Elena Neagu a încercat în 2017 să blocheze un proiect strategic pentru UE: gazoductul BRUA, care unește Bulgaria, România, Ungaria și Austria în încercarea de a diminua dependența de gazele naturale din Rusia. Ea a depus contestații la licitația de peste un miliard de lei și a blocat temporar proiectul. La circa o săptămână după izbucnirea scandalului public, SC Best Achiziții a renunțat la contestație, încercând să iasă din luminile scenei. Licitația a continuat și lucrările au fost atribuite ulterior mai multor companii, împărțite pe loturi.
În 2013, www.tolo.ro arăta că: „Mihaela Neagu făcuse parte din desantul PD-L adus de Monica Ridzi în minister în anul 2009. Iniţial, Neagu fusese numită politic directoarea hotelului Sport din Complexul „Lia Manoliu”. Dar pentru că numirile politice au fost contestate în instanţă și MTS a pierdut, Neagu a fost mutată la Olimpia, în locul directorului mort. Contestaţie exclusă.”Ulterior, ar fi plecat de la conducerea bazei Olimpia, organism de stat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, în urma unui audit care ar fi arătat, pe lângă nenumărate nereguli financiare, şi faptul că redirecţionase o parte din bani către firma sa, „Amma General Store SRL”, actuala Libro Events.