Analiză Storia.ro: Prețurile pe metru pătrat ale apartamentelor scoase la vânzare au crescut în august cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut/ Inflația a fost de aproape 9% din august anul trecut și până în luna iulie a acestui an

Bucuresti panorama locuinte apartamente Foto: Albertophotography/ Dreamstime

Prețurile apartamentelor scoase la vânzare în România au crescut în ultimul, dar nu la fel de mult ca inflația.

Astfel, în luna august 2023, prețul pe metru pătrat solicitat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut cu 3% față de aceeași lună a anului anterior, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut, în medie, cu 5%, conform celor mai recente date de pe Storia.ro, platforma de imobiliare lansată de OLX.

În același timp, potrivit Institutului Național de Statistică, inflația măsurată din luna august 2022 până în luna iulie 2023 a fost de 8,84%. Datele despre inflația pe luna august vor fi publicate pe 13 septembrie.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Comparativ cu luna iulie 2023, prețul solicitat pentru vânzarea apartamentelor noi și vechi a crescut cu 1%.

„Atât în segmentul chiriilor, cât și în cel al vânzărilor s-au înregistrat creșteri ale cererii, iar premisele pozitive din economie ne determină să privim cu optimism spre domeniul imobiliar. Rata inflației este în continuă scădere, ajungând la un prag psihologic de o singură cifră, respectiv de 9,4% în luna iulie 2023, ratele bancare au devenit relativ constante, băncile începând să ofere credite cu dobândă fixă atractivă, iar achizițiile realizate cu bani cash sunt la un nivel ridicat și, astfel, populația este mai puțin afectată de eventualele creșteri ale dobânzilor. Câtă vreme indicatorii macroeconomici sunt stabili și cu semnale pozitive, vom rămâne optimiști cu privire la sectorul imobiliar” a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia.ro & OLX Imobiliare.

Cum au evoluat prețurile apartamentelor de vânzare în Capitală

În Capitală, prețul solicitat pentru vânzarea unui apartament nou în luna august a.c. a fost de 1.489 de euro/metru pătrat, cu o scădere de 2% față de luna august 2022 și cu o creștere de 2% față de luna iulie 2023.

Prețul mediu de cerere pe metru pătrat pentru un apartament vechi a fost de 1.682 euro, o creștere de 7% față de luna august 2022, respectiv o creștere de 3% față de luna iulie 2023, aceasta fiind cea mai mare evoluție de la o lună la alta, conform celor mai recente date.

Evoluția prețurilor în cele mai mari orașe din țară

CLUJ-NAPOCA: În luna august a.c., prețul de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.496 euro/metru pătrat, în creștere cu 1% față de luna anterioară. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, prețul a crescut cu 5%. Totuși, apartamentele vechi au avut un preț mai scăzut – prețul de cerere a fost de 2.435 de euro/metru pătrat, cu 7% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2% mai mare decât prețul din luna iulie 2023.

IAȘI: Prețul de cerere pe metru pătrat al apartamentelor noi a crescut, în medie, cu 4% în luna august a.c. comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1.421 euro. În același timp, pentru apartamentele vechi, prețul de cerere a ajuns la 1.405 euro/metru pătrat în luna august a.c., cu 1% mai mic față de luna iulie 2023 și cu 9% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut – aceasta fiind cea mai mare evoluție de la an la an, înregistrată la categoria apartamentelor vechi, conform datelor din luna precedentă.

TIMIȘOARA: În Timișoara, prețul mediu pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare din luna august a.c. a fost de 1.485 euro, cu 1% mai ridicat față de aceeași lună a anului trecut. În august a.c., apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.432 euro/metru pătrat, cu 3% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

BRAȘOV: Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Brașov a crescut în luna august a.c. cu 8% față de aceeași lună a anului trecut, ajungând la 1.926 euro/metru pătrat, aceasta fiind cea mai mare evoluție de la an la an, din categoria apartamentelor noi, conform celor mai recente date. De asemenea, prețurile apartamentelor vechi au crescut cu 5% față de anul trecut și au avut, în august a.c., un preț mediu de cerere de 1.614 euro/metru pătrat. Comparativ cu luna iulie a.c., prețurile apartamentelor vechi au crescut cu 2%.

SIBIU: Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi a scăzut în luna august a.c. cu 1%, atât față de aceeași lună a anului trecut, cât și față de luna iulie a.c., ajungând la 1.273 euro/metru pătrat. În același timp, apartamentele vechi din Sibiu au avut un preț de cerere mai ridicat cu 4% față de aceeași lună a anului trecut și au fost listate pe platformă cu un preț mediu de 1.451 de euro/metru pătrat.

CONSTANȚA: În luna august a.c., apartamentele noi din Constanța au avut un preț de cerere de 1.684 euro/metru pătrat, cu 4% mai mare decât în aceeași lună a anului trecut și cu 1% mai mic decât în luna iulie 2023. În schimb, prețul mediu al apartamentelor vechi a ajuns la 1.560 euro/metru pătrat, cu 4% mai mare decât în august 2022.

ORADEA: Prețul mediu de cerere pe metru pătrat pentru apartamentele noi din Oradea, în august a.c., a fost de 1.522 euro, în timp ce apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 1.324 euro/metru pătrat, cu 6% mai ridicat decât în aceeași lună a anului trecut.

CRAIOVA: În august a.c., prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Craiova a fost de 1.487 euro/metru pătrat, în timp ce prețul de cerere pentru cele vechi a fost de 1.440 euro/metru pătrat, cu 4% mai ridicat decât în august 2022.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: