Firmele de proiectare İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ (Turcia) și TOTAL BUSINESS LAND SRL (România) au depus cele două oferte la contractul pentru expertiză tehnică și studiu de fezabilitate pentru lărgirea la trei benzi pe sens a autostrărilor care pornesc din București, a anunțat miercuri directorul CNAIR, Cristian Pistol.
Contractul pentru studiul de fezabilitate a fost scos la licitație la începutul lunii martie, dar peste o lună CNAIR a suspendat licitația pentru a răspunde clarificărilor. Proiectul pentru lărgirea la trei benzi/sens a autostrăzilor A1 București – Pitești (integral, 110 km.), A2 București – Constanța pentru segmentul până la Fundulea (24 km) și A3 București – Ploiești de la Moara Vlăsiei la nodul rutier Dumbrava, intersecție cu A7 (Autostrada Moldovei), va asigura capacitatea de trafic pentru o perioadă de 30 de ani, potrivit estimării CNAIR. Tronsonul de autostradă urbană de pe A3 și mai departe până la Moara Vlăsiei în Ilfov (19,5 km) este singura secțiune de autostradă din România cu 3 benzi/sens.
„Au fost depuse astăzi două oferte pentru proiectarea lărgirii la 3 benzi pe sens a unor sectoare din A1, A2 și A3 !
1. İNPRO MÜHENDİSLİK MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ (Turcia)
2. TOTAL BUSINESS LAND SRL (România)
Contractul prevede realizarea următoarelor tipuri de servicii:
– Expertiza Tehnică pentru fiecare dintre sectoarele de autostradă A1 București – Pitești; A2 București – Fundulea și respectiv A3 Moara Vlăsiei – Dumbrava;
– Studiul de Fezabilitate (SF) pentru fiecare dintre sectoarele de autostradă A1 București -Pitești și A2 București – Fundulea;
– Revizuirea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru sectorul de autostradă A3, Moara Vlăsiei – Dumbrava. Durata Contractului este de 18 luni, din care 17 luni pentru realizarea celor 3 Studii de Fezabilitate”, a transmis Pistol.
„Scopul principal al obiectivului este reprezentat de creșterea etapizată a capacității de transport A autostrăzilor A1 (sectorul București – Pitești) A2 (București – Fundulea) și A3 (Moara Vlăsiei – Dumbrava), respectiv transformarea în sectoare de autostradă cu trei benzi pe sens. Documentația tehnică va trata identificarea de soluții etapizate pentru creșterea capacității de transport astfel încât traficul pe A1, A2 și A3 să se desfășoare în condiții de siguranță și confort, corespunzător cerințelor traficului actual și de perspectivă pe o durată de 30 de ani prin realizarea unor soluții tehnice moderne”, arată CNAIR.
Proiectul de lărgire la 3 benzi/sens al Autostrăzii A1 București – Pitești a fost ținut la sertar din toamna anului 2021, de la ieșirea USR de la guvernare și până în februarie 2023, susține fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă : „Autostrada București – Pitești este din ce în ce mai aglomerată și va fi și mai aglomerată după ce se termină bucata Pitești – Sibiu. În 2021 începusem un proiect, faza de proiectare pentru a treia bandă, o să fie în curând nevoie de trei benzi… ajungem și noi la stadiul ăsta în România. În vara anului 2021 noi lăsasem proiectul ăsta gata pentru lansarea licitației pentru proiectare”, afirmă Cătălin Drulă.
Contractul pentru Studiul de Fezabilitate are o durată de 18 luni, valoarea este cuprinsă între 19,5 și 23 de milioane de lei. „Obiectul prezentului Contract de Servicii este elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Largire la 3 benzi pe sens a autostrazii A1, Bucuresti – Pitesti, Studiului de Fezabilitate pentru Largire la 3 benzi pe sens a autostrazii A2 Bucuresti – Fundulea si Revizuirea Studiului de fezabilitate Largire la 3 benzi pe sens a autostrazii A3 Moara Vlasiei – Dumbrava, in conformitate cu prevederile Caietului de Sarcini si ale legislatiei in domeniu”, potrivit documentației SEAP.
Autostrada A1 București – Pitești este una dintre cele mai aglomerate rute din țară, pe tronsonul Ciorogârla – Militari (Iuliu Maniu/intrare pe Centură) cozile fiind pe mai mulți kilometri. Pentru A3 Moara Vlăsiei – nod Dumbrava lărgirea este necesară pentru că, din 2024-2025, Autostrada București – Ploiești va prelua o mare parte a traficului de pe DN 2 București – Bacău (E 85). În cazul Autostrăzii Soarelui, în sezonul estival, tronsonul București – Fundulea este deosebit de aglomerat, iar din această toamnă urmează să se circule pe primii kilometri ai Autostrăzii A0 București Sud, cele două loturi Alsim Alarko Bragadiru – Vidra – Autostrada Soarelui (33 km).