Consiliul Județean Prahova caută diriginte de șantier pentru lucrările la Centura Comarnic. La licitația pentru șoseaua de 6 kilometri au depus oferte constructorii Coni și Frasinul

DN1 Valea Prahovei, Ploiesti, Brasov Sursa foto: Imagini din dronă, CNAIR

Consiliul Județean Prahova caută diriginte de șantier și supervizor pentru Centura Comarnic, investiție de 250 de milioane lei, proiect preluat de la CNAIR. Centura Comarnic are o lungime de 6 kilometri, 24 de luni pentru proiectare și execuție, iar constructorii care au depus oferte sunt asocierile Coni-Trace (care lucrează pe lotul 2 al Autostrăzii Moldovei- A 7) și Frasinul -Arthenis (constructor din Bistrița Năsăud) sprijinit de Hidrostroy (constructor puternic din Bulgaria). CJ Prahova urmează să desemneze câștigătorul, termenul estimat fiind 28 aprilie.

Pentru supervizarea lucrărilor și servicii de dirigenție pe șantier, Consiliul Județean Prahova a lansat o licitație de 3 milioane lei cu o durată de 24 de luni : ,,Pentru derularea investiției “ACCES RUTIER COMPLEMENTAR DESCĂRCARE A3 COMARNIC”, potrivit impunerilor legale privind obligativitatea unor astfel de servicii, ce fac obiectul prezentului contract, se vor derula următoarele tipologii de servicii: I. Servicii de Dirigenție de Șantier în temeiul prevederilor legislației în vigoare privind verificarea calității lucrărilor. Supervizarea/coordonarea de înalta calitate, atât în timpul perioadei de proiectare şi execuție a lucrărilor, cât și pe parcursul perioadei de garanție a lucrărilor, în vederea urmăririi corectei utilizări a fondurilor disponibile şi pentru a se asigura că Antreprenorul proiectează şi execută lucrările în conformitate cu obligațiile contractuale, în special în ceea ce privește durata, cantitatea, calitatea și costul proiectării si al lucrărilor. ” -SEAP

,,Orașul Comarnic este situat la o altitudine de 500-580 de metri, pe DN 1 între kilometrii 106 (punctul de start) și 111 (punctul de final) circulația se desfășoară cu dificultăți foarte mari formându-se cozi de așteptare foarte lungi, mai ales în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, precum și în perioadele de sărbători legale. Principalele probleme pe drumul existent sunt următoarele : capacitatea de circulație neasigurată, datorită valorilor foarte mari, zone comerciale dezvoltate în jurul drumului național ce conduc la numeroase blocaje și întârzieri, relațiile de stânga pe ambele sensuri ale drumului național” se arată în caietul de sarcini pe care l-a consultat Economedia. Prețul ofertei are o pondere de 30 % din valoarea contractului, iar ofertele pot fi depuse până pe 30 mai.

Indicatorii tehnico-economici pentru Centurile Comarnic și Bușteni-Azuga (aprox. un miliard lei) vor fi aprobați într-o viitoare ședință de Guvern, licitațiile pentru execuție fiind lansate cu Clauză Suspensivă după cum Economedia a arătat aici.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Daca faceti si la Busteni – Predeal … nici nu mai e nevoie de autostrada pe culoarul asta, mai bine va concentrati pe drumurile care omoara oameni (Alexandria de ex) si pe Carpatii Occidentali decat pe mofturi de obezi de Bucuresti.

    • C.J. PH e incapabil prin cei care sunt în fruntea bucatelor!
      Sa nu aveti asteptari!
      N-au facut centura la Mizil, Valeni si nici conexiune cu Parcul Vest a orasului Ploiesti.
      Fac centura la Comarnic?
      Sau la Busteni?
      Mai au de defrisat paduri, de negociat șpaga si mai mult sunt ocupați cu modernizarea DJ 102i Campina-Sacele!
      O sa termine DJ 102 I în câteva zile si o sa se apuce se Comarnic, Busteni, etc.
      Iar romanii sadomasochisti vor sta in trafic 5, 6 ore ca sa ajunga la Predeal!
      Pentru ca in apropiere e un ciot fe 6 km de autostrada la Rasnov!😯
      Exceptional!
      Romania Esuata prin Consilii Judetene!😪

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.