Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) ar urma să prelungească termenul-limită pentru depunerea ofertelor la contractul din PNRR pentru 12 rame cu hidrogen, solicitarea venind de la producătorii care au invocat „complexitatea proiectului”, a transmis miercuri ARF, pe pagina sa de Facebook.
A doua licitație pentru 12 trenuri cu hidrogen a fost lansată în 27 martie 2023 și are termen-limită pentru depunerea ofertelor 8 mai. Valoarea totală a investiției este cuprinsă între 500 și 800 de milioane de euro pentru că include serviciile de alimentare și întreținere pentru 30 de ani, iar finanțarea din PNRR strict pentru materialul rulant este de 520 de milioane lei (104 milioane lei) conform contractului semnat (detalii aici).
ARF nu precizează despre ce prelungire este vorba, dar susține, în continuare, că se poate respecta borna din PNRR pentru semnarea contractelor la 30 iunie.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) analizează posibilitatea extinderii termenului de depunere a ofertelor, în cadrul procedurii de licitație privind achiziția a 12 automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen. Această inițiativă apare în contextul în care, companiile interesate au solicitat o astfel de prelungire, având în vedere complexitatea proiectului și considerând insuficient intervalul de timp până la data de 08 mai pentru depunerea unor oferte conforme cu documentația de atribuire. În acest sens, ARF are în vedere identificarea celor mai bune soluții, pentru ca această licitație să fie o reușită și statul român să poată achiziționa primele trenuri de hidrogen, atât de necesare pentru a elimina poluarea chimică de pe rutele neelectrificate din România, cauzate de noxele asociate motoarelor diesel, pe care transportul feroviar este nevoit să le utilizeze acolo unde linia de cale ferată nu este electrificată….Menționăm că ARF are în faza de evaluare tehnică două din cele trei licitații sprijinite prin fonduri PNRR și își exprimă încrederea că, în termenele asumate prin PNRR, să parcurgă etapele legale privind desemnarea câștigătorului și semnarea contractelor înainte de 30 iunie a.c.”, arată un comunicat ARF.
Șansele pentru a respecta jalonul din PNRR, 30 iunie 2023, pentru semnarea contractelor sunt însă extrem de mici. Ar trebui îndeplinite cumulativ mai multe condiții: prelungirea termenului să fie de cel mult până la sfârșitul lunii mai, analiză-fulger a ofertelor sau a ofertei (scenariul ideal) și cel mai important să nu fie depuse contestații (termenul legal de 10 zile de la desemnarea câștigătorului). Un al doilea jalon, la fel de important, și care decurge din primul este livrarea trenurilor în august 2026.