CNAIR primește o finanțare europeană nerambursabilă de peste 100 milioane lei pentru modernizarea DN 7 Bâldana – Titu. Șoseaua care duce la Centrul Tehnologic Renault se lărgește după 10 ani de promisiuni

DN 71 Bâldana Sursa Google View

Modernizarea Drumului Național 7 între Bâldana și Titu (jud. Dâmbovița) se face cu finanțare europeană nerambursabilă. Compania de Drumuri primește 103 milioane de lei prin POIM – Fondul European de Dezvoltare Regională pentru lărgirea la 4 benzi a tronsonului de 21 km dintre localitățile Bâldana și Titu, modernizare pe care Ministerul Transporturilor și CNAIR au promis-o de peste 10 ani, pe acest sector de Drum Național cu o singură bandă pe sens fiind Centrul Tehnologic Renault de la Titu.

Contractul pentru modernizarea DN 7 Bâldana – Titu a fost semnat în martie 2022 cu un constructor din Italia, iar lucrările pregătitoare au început luna trecută, în timp ce durata de execuție este de 20 de luni.

Valoarea totală a lucrărilor este de 242 milioane lei, iar prin POIM se decontează 103 milioane lei, diferența urmând să fie fazată pe următorul exercițiu POT.

„Direcția Generală Organism Intermediar Transport din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) S.A, în calitate de beneficiar al finanțării nerambursabile alocate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, au semnat contractul de finanțare cu titlul „Lărgire la 4 benzi DN7 Bâldana – Titu km 30+950 – km 52+350”, Cod SMIS 129305. Acest proiect vizează extinderea infrastructurii de transport rutier de interes național în vederea asigurării conexiunii la rețeaua TEN-T a zonelor deficitare din punct de vedere a oportunităților de transport, respectiv a asigurării accesibilității la oportunități de muncă prin modernizarea a 21,4 km de drum aferenți DN7 prin extinderea la 4 benzi, inclusiv prin reabilitarea a 3 poduri, respectiv construirea a 4 poduri noi și a unei parcări de scurtă durată. Valoarea totală eligibilă a cererii de finanțare este de 121.262.402,94 lei din care cofinanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 103.073.042,51 lei și 18.189.360,43 lei reprezintă contribuția de la bugetul de stat”, a transmis Ministerul Transporturilor.

Program de Guvernare PSD 2016

Contractul pentru modernizarea tronsonului Bâldana – Titu de pe Drumul Național 7 București-Pitești a fost semnat în martie 2022 cu asocierea SOCIEREA COSEDIL SPA – CHIRULLI ANDREA IMPRESA INDIVIDUALE – S.C. TOTAL ROAD S.R.L. – S.C. BIT INVEST S.R.L, constructorul din Italia având la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 20 de luni pentru execuție. DN 7 este drumul vechi care duce la Pitești și mai departe spre Sibiu pe Valea Oltului.

„Lucrările în valoare de 242,35 milioane de lei fără TVA sunt finanțate din Fonduri Europene Nerambursabile și se vor derula de la km 30,95 la km 52,35. Modernizarea acestui sector al DN7 (care asigură legătura între București și Pitești) este importantă inclusiv pentru o serie de investiții care urmează să se dezvolte în zona orașului Titu. Extinderea DN 7 va asigura un acces rutier facil pentru agenţii economici dar și pentru cetăţenii localităţilor din zonă”, a declarat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu la semnarea contractului. La Centrul Tehnologic de la Titu lucrează aproximativ 800 de angajați.

CNAIR și Esta (Firmă din Turcia cu filială la Moscova) au semnat în ianuarie 2023 contractul pentru modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște, șoseaua care trece prin mijlocul localităților peste 50% din traseu.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: