Șeful CNAIR a găsit soluția de avarie pentru Pasajul de la Berceni: Va fi inaugurat în iunie, dar nu cu toate rampele / Pasajul de la Popești – Leordeni, inaugurat în mai

Pasaj Berceni aprilie 2023

Pasajul de la Berceni de pe Centura Capitalei va fi deschis în iunie, dar nu cu toate rampele, a anunțat vineri șeful Companiei de Drumuri Cristian Pistol. Șeful CNAIR a confirmat la TVR Info problemele de execuție de la Berceni, la rampa de urcare dinspre Jilava și contrasăgeata de pe inel, dar a explicat că întârzierea de aproape un an este cauzată și de problemele de aprovizionare cu materiale de construcții, relocările de utilități, și de influența stației de metrou Tudor Arghezi din sectorul 4.

„Au fost erori și greutăți de ambele părți în implementarea proiectului. Antreprenorul a avut lucrări pe care le-a executat cu deficiențe: la o rampă am avut tasări mai mari decât erau prevăzute în proiect și au fost refăcute. Rampa se află în execuție și se armează pământul de umplutură, totodată am avut și o problemă cu contrasăgeata inelului și au fost refăcute lucrările de betonare. Se lucrează la rampă, la suprabetonarea girației suspendate, marte parte din lucrările de asfaltare pe rampele de acces sunt executate. Sunt optimist și realist. A mai existat și o influență a stației de metrou din zonă care a puțin întârziat lucrările și niște lucrări de relocare a utilităților de la Apa Nova drept pentru care pentru o bretea probabil că darea în circulație va fi la o dată ulterioară. Podul suspendat va fi finalizat în mare parte în iunie…”, a spus Pistol.

Pistol a confirmat întârzierile și de Pasajul Oltenița (Popești – Leordeni DN 4) care avea termen inițial, vara anului 2022. „Stadiul fizic e de 78%… ultimul grafic de execuție aprobat era luna ianuarie. Întârzierile sunt și din cauza antreprenorului (Itinera Spa) care a avut o mobilizare deficitară. Motive de declare nu mai sunt, dar cred că vom aplica penalizări. Inaugurarea va fi în luna mai”, a spus Cristian Pistol.

Primul pasaj pe care Compania de Drumuri îl deschide în 2023 este Podul de la Drajna.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Vai de mama noastra, nu suntem in stare sa facem o amărâtă de trecere peste 2 benzi de circulatie…
    Cu o astfel de clasa politica, imi este tot mai clar ca nu o sa progresam nici in urmatorii 30 de ani.
    Nu am asteptari sa prind in viata asta A0…

    O zi buna tuturor.

  2. La a găsi scuze incompetenței și corupției, funcționari din CNAIR sunt campioni mondiali. Dacă mintea lor ar fi la fel de eficienta și la găsirea soluțiilor concrete și eficiente de efectuare și finalizare a lucrărilor de infrastructură am fi departe! Din păcate, cu o clasa politica plină de hoți, demagogi și nesimțiți care impun în posturi cheie numai gunoaie și ratați, vor mai trece zeci de ani până România va avea o infrastructura cât de cât decentă iar centura Bucureștiului va deveni funcțională!! Ce vreți, România lucrului bine făcut! cum clama incompetentul nostru președinte!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.