GRAFIC. Stagnare pe piața imobiliară din România? Cercetători în economie: “Tendința de creștere din ultimii 10 ani pare să ajungă pe un platou”

locuinte apartamente santier Foto: Adragosphoto/ Dreamstime

Piața imobliară cunoaște în această perioadă o stagnare relativă a prețurilor medii ale locuințelor, respectiv o stagnare a activității de creditare imobiliară, pe fondul creșterii accentuate a dobânzilor la creditele imobiliare în ultimele 12 luni, arată datele monitorizate de echipa de economiști a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor.

“Conjunctura economică actuală este una marcată de multiple surse de criză, riscuri de escaladare a războiului, criză energetică, lanțuri de aprovizionare aflate în reconfigurare, printre care se manifestă cel mai pregnant presiunea inflaționistă care s-a dovedit a fi de lungă durată, și împotriva căreia cea mai importantă pârghie de politică monetară este înăsprirea monetară cu alte cuvinte creșterea dobânzilor la nivel global”, spune Nagy Bálint Zsolt, membru în echipa de cercetare.

“Aceste creșteri au avut desigur un efect și asupra dobânzilor la creditele imobiliare, inclusiv în România, ceea ce a condus la o majorare semnificativă a ratelor plătite de către deținătorii acestor credite către bănci”, completează Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică și prodecan al FSEGA.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Ce efect au avut aceste fenomene asupra prețurilor de pe piața imobiliară din România? “Tendința de creștere a creditării imobiliare și a prețurilor locuințelor pare să ajungă pe un platou”, spune Szász, pe baza analizei evoluției indicelui imobiliar dezvoltat de portalul imobiliare.ro, care își propune să măsoare un preț mediu pe metru pătrat solicitat de către proprietarii apartamentelor din orașele mari ale României.

“Stagnarea, respectiv corecția de pe piața apartamentelor din România, pornește din aprilie 2022,  când apar primele efecte ale războiului ruso-ucrainean. Volumul creditelor imobiliare atinge maximul în septembrie 2022, odată cu creșterea accentuată a dobânzilor, după care asistăm la o stagnare cu mici oscilații”, arată Nagy Bálint Zsolt.

Graficul indică stocul volumului creditelor imobiliare, indicele prețurilor pe metru pătrat cerute la apartamente publicate de siteul de specialitate imobiliare.ro, respectiv rata dobânzii la creditele imobiliare.

 

Datele de la o lună la alta arată creșteri în februarie. Se așteaptă corecții

Cea mai recentă analiză Imobiliare.ro, pe ale căror date le urmăresc și economiștii, arată că, în ciuda așteptărilor, prețurile cerute pe apartamente au continuat să crească în marile orașe din România. Variații pozitive au avut loc pe ambele segmente de piață, însă cele mai semnificative s-au înregistrat pe segmentul rezidențial nou. Prețurile din București au stagnat în februarie. Două orașe au prețuri medii mai mari decât în București: Cluj-Napoca, capitala prețurilor rezidențiale, și Brașovul. Piața trece printr-un “moment decisiv”, diferențele între diferite categorii de apartamente urmând să crească destul de mult, spun reprezentanții platformei imobiliare.

După un avans de 0,9% în ianuarie, prețurile locuințelor au înregistrat o evoluție pozitivă și în februarie. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat, astfel, cu o medie de 1,6% în februarie, Indicele Imobiliare.ro crescând la nivel național de la 1.413 la 1.435 de euro pe metru pătrat util.

Și jucătorii din imobiliare se așteaptă însă la unele corecții. „În ciuda așteptărilor, piața rezidențială continuă să surprindă. Desigur, traversăm în continuare o perioadă incertă, însă interesul pentru achiziția de apartamente este în continuare ridicat, iar tranzacții au loc. Este puțin probabil ca pe termen scurt să asistăm la creșteri de preț și anumite corecții de preț sunt inevitabile, în special pe segmentele dependente de finanțarea bancară. Totodată, categoriile premium își vor consilida prețul pentru că atrag în continuare o cerere ridicată”, spunea Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Prețurile în luna februarie, pe orașe:

 

Update. Martie: Suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente din România a stagnat

Prețurile apartamentelor continuă să crească ușor în marile centre regionale în opoziție cu evoluția din orașele mici și medii, arată cea mai recentă analiză a Imobiliare.ro, pentru luna martie, publicată chiar azi.

În luna martie, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat o creștere în opt din cele zece orașe monitorizate; doar  în Ploiești și Sibiu așteptările proprietarilor au fost sub nivelul înregistrat în februarie.

„În același timp, la nivel național, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din România a stagnat, arătând o evoluție neunitară între orașele din țară. Astfel, în orașele mici și medii am asistat mai degrabă la scăderi de preț, în opoziție cu evoluția din marile orașe. Valoarea Indicelui Imobiliare.ro la nivel național a fost de 1.433 euro/mp util (față de 1435 în februarie, n.red.)”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

Prețuri în luna martie, pe orașe:

Date despre vânzări în februarie: Tranzacții imobiliare (case, terenuri, apartamente) și ipoteci în scădere față de perioada similară a anului trecut

În luna februarie 2023 au fost vândute, la nivelul întregii țări, 47.261 de imobile, cu 13.987 mai multe față de luna ianuarie, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor în luna februarie este însă cu 11.402 mai mic față de perioada similară a anului 2022. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în februarie 2023, în București – 8.185, Brașov – 2.628 și Timiș – 2.277. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Olt – 138, Covasna – 271 și Teleorman – 303.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în februarie 2023, a fost de 18.967, cu 2.776 mai mic față de februarie 2022. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 3.880, Buzău – 1.604 și Timiș – 1.202. La polul opus se află județele Sălaj – 39, Covasna – 54 și Harghita – 80.

Scădere a numărului de autorizații pentru proiecte noi de locuințe

Merită menționat că, pe piața rezidențială, se văd semne de reticență și din partea dezvoltatorilor: datele Institutului Național de Statistică arată că, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2023, s-au eliberat 4650 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 23,7% faţă de aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe aici:

Reticență pe piața rezidențială: Numărul de autorizații de construire eliberate pentru locuințe a scăzut cu aproape 24% în primele două luni ale anului față de aceeași perioadă din 2022

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Datele sunt inconsistente, constanta si timisoara fix aceleasi preturi si evolutie 0 ??? Nu exista frate 0 never ever ori e plus ori e minus .

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.